Natura Raiului
Părintele SERAFIM: înainte de a începe un nou capitol, poate cineva să facă un rezumat despre felul cum era Raiul pământesc ?
STUDENT: Nu este lumea materială asa cum o cunoastem noi, dar nici un tărâm intelectual, ci unul oarecum intermediar. E mai curând un loc fizic rarefiat.
Părintele SERAPIM: Da. Si era pe pământ sau în cer ?
STUDENT: Niciunde. Cred că era ridicat deasupra pământului.
Părintele SERAFIM: Da, dar de fapt la început era parte a pământului, chiar dacă era probabil pe un loc mai înalt. Iar acum ?
STUDENT: Este un loc care există în mod real, dar nu poti ajunge acolo într-un mod lumesc, geografic.
Părintele SERAFIM: A mai fost cineva acolo în ultimele mii de ani?
STUDENT: Tâlharul de pe cruce [cf. Luca 23, 43].
Părintele SERAFIM: Asa e, dar el nu s-a mai întors să ne povestească. S-a întors oare cineva ?
STUDENT: Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos din Constantinopole.
Părintele SERAFIM: Da. Si mai cine ?
STUDENT: A mai fost un bucătar dintr-o mânăstire.
Părintele SERAFIM: Corect, Sfântul Eufrosin Bucătarul.
STUDENT: Este vreunul dintre cei pomeniti în cartea Sufletul după moarte ?
Părintele SERAFIM: Da, sunt unii dintre cei pomeniti acolo care s-au reîntors ca să ne povestească. Ei spun întotdeauna, precum Sfântul Pavel, că nu pot descrie exact ceea ce au văzut. Ei dau anumite descrieri ale Raiului (de pildă Sfântul Andrei vorbeste despre plante, o grădină minunată, si cerul însusi deasupra ei), dar e ceva asa de departe de experienta noastră normală, încât nu pot vorbi prea mult despre el. Ei au văzut starea în care urmează sa ajungem în veacul viitor.
Raiul a fost un loc aparte de pe pământ care a fost făcut, după Sfântul Efrem Sirul, împreună cu plantele, în Ziua a Treia. în Ziua Sasea Dumnezeu l-a asezat în el pe om. La obârsie a fost un loc al pământului, ca spre a arăta că omul era sortit să urce de pe pământ la cer. Nu era în întregime material, ci dintr-o materie rafinată pe care nu o întelegem. Dar, din pricina căderii omului, acest aspect ceresc al pământului – o parte specială a pământului dintru început – s-a ridicat cumva si a dispărut din vederea noastră, desi încă suntem în stare să ne întoarcem în el. In acelasi timp, după cădere, pământul dintru început a căzut întru stricăciune.
STUDENT: Când a fost făcut iadul după părerea Părintilor ? A fost făcut o dată cu facerea cerurilor sau o dată cu facerea pământului ?
Părintele SERAFIM: Iadul nu a fost făcut în mod concret, tot asa cum nici răul nu a fost făcut în mod concret. Iadul este doar locul si starea unde au căzut îngerii căzuti. Cu alte cuvinte, într-un anumit sens, ei însisi l-au făcut. Scriptura vorbeste despre locul „gătit diavolului si îngerilor lui” [Mat. 25, 41], dar nu pomeneste cum a luat fiintă. Nu ni se povesteste amănuntit nici despre îngeri, nici despre căderea lor; există doar scurte referiri ici-colo. Este vădit că acestea s-au petrecut înainte de aparitia sarpelui din Cartea Facerii.
Mai sunt alte întrebări ? Este greu de înteles acest concept despre un lucru care nu e nici cu totul material, nici cu totul duhovnicesc ?
STUDENT: Suntem foarte obisnuiti să gândim dualisdc: materialul in opozitie cu spiritualul.
Părintele SERAFIM: Asa este. în veacul viitor vom avea trupuri, dar vor fi trupuri duhovnicesti. Va fi un tărâm asemănător cu Raiul de la început, desi Raiul era mai „grosier”, adică relativ material. Tărâmul viitor va fi un sălas duhovnicesc, dar în acelasi timp în el vor exista trupuri
[Sf. Simeon Noul Teolog scrie despre zidirea reînnoită din veacul viitor: „Toate vor fi mai presus de cuvânt, ca unele ce vor întrece toată gândirea, iar fiind duhovnicesti si dumnezeiesti, se vor uni cu cele inteligibile si se vor face un alt Rai inteligibil si un Ierusalim ceresc, asemănat si unit cu cele ceresti, si o mostenire neclintită a fiilor lui Dumnezeu” (Discursuri teologice si etice, ed. cit., p. 130). (n. ed.)]
Care a fost primul exemplu de astfel de trup ?
STUDENT: Hristos înviat.
Părintele SERAFIM: Da – trupul înviat al lui Hristos, care putea trece prin usi închise si prin ziduri. Putea arăta că mănâncă, desi El nu avea nevoie să mănânce; El avea rani ce puteau fi atinse, dar arăta asa de diferit, încât ucenicii nu L-au recunoscut atunci când L-au văzut. Este o stare foarte tainică, totusi tine de trup.
STUDENT: Dacă Adam si Eva nu ar fi căzut, ar fi putut Adam să înainteze până la starea desăvârsirii fară Hristos ?
Părintele SERAFIM: Teoretic poti gândi si asa. E o altă problemă faptul dacă Hristos ar fi venit oricum. Dumnezeu stia ce voia să facă de mai înainte si stia cum se vor petrece lucrurile. Si lucrurile erau astfel, încât Hristos a venit. Dar nu ar fi fost nevoie ca El să vină să ne mântuiască dacă Adam nu ar fi păcătuit.
Desigur, sunt lucruri foarte adanci. Mai târziu voi cita câteva dintre slujbele ce vorbesc despre aceste lucruri. Teologia Bisericii ni se dă necontenit în slujbe, fiindcă ea ne face să ne amintim de unde venim si încotro mergem.
Vointa liberă
STUDENT: Când Adam a căzut, si-a dat seama în acel moment că are vointă liberă ?
Părintele SERAFIM: De îndată ce nu a ascultat, si-a dat seama că era gol, a văzut că fugea de Dumnezeu si a început să caute scuze. Cu alte cuvinte, i s-a deschis întreaga cale care este urmarea păcatului. Deci a văzut acest adânc în el însusi – că era în stare să aleagă răul, chiar dacă nu ar fi vrut cu adevărat s-o facă.
STUDENT: Deci nu era cu totul constient de voia sa liberă până în acel moment ?
Părintele SERAFIM: Ei bine, Părintii spun că, desi era matur cu trupul si foarte înalt cu cugetul, totusi era încă foarte naiv, nefiind încercat. Era în starea bunătătii fără să fi fost ispitit de către rău.
STUDENT: Deci a stiut Adam ce anume face atunci când a căzut ?
Părintele SERAFIM: Stia un lucru: că există o poruncă. Dar nu era încă încercat în ascultarea poruncilor si, în simplitatea sa, a căzut.
STUDENT: Inainte de a mânca din măr, Adam constientiza ce este răul ?
Părintele SERAFIM: Cred că începutul constientizării răului a fost, proba bil, atunci când a observat că există ispite.
[ Sf. Ioan Gură de Aur scrie: „Adam [înainte de cădere] stia că ascultarea era bună si neascultarea era rea; si-aceasta a aflat-o încă mai limpede când, după ce a mâncat din pom, a fost izgonit din Rai si lipsit de acea fericire” (Opt omilii. la Facere 7, 3). (n. ed.)]
De nu ar fi căzut, constientizarea în sine i-ar fi putut fi ca si cum ar fi gustat din pom fără a cădea. Dacă ar fi fost matur si pregătit, ar fi putut cunoaste urmările răului fără a cădea el însusi în rău.
Totusi, aceasta e doar părerea mea. Părintii nu vorbesc despre acest as pect aparte, dar spun că pomul cunoasterii binelui si răului este numai pentru oameni maturi.
(în treacăt fie spus, nici unul dintre Sfintii Părinti nu spune că fructul a fost măr. Nu ni se spune nimic anume despre aceasta; era doar un pom cu fructe.)
Facerea lui Adam si a Evei
STUDENT: Dumnezeu a creat doar un bărbat si o femeie ? Sau Adam si Eva sunt reprezentantii unui anume fel de persoane sau grup de persoane ?
Părintele SERAFIM: El a creat întreaga fire omenească într-un om – întâiul om, Adam – iar din carnea lui a luat-o pe prima femeie. Din ei provine restul omenirii.
STUDENT: Când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam, a luat însusirile proprii firii femeiesti din Adam sau a înzestrat-o cu alte însusiri complementare ?
Părintele SERAFIM: Nu ni se spune. I-a dat toate acele însusiri pe care trebuia să i le dea, pornind de la acea coastă. Coasta unui bărbat nu produce o femeie; deci este o minune. Dumnezeu a luat o parte din Adam spre a arăta că obârsia omenirii este una singură. Intregul omenirii este deja prezent în omul dintru început. Oricine s-a născut după aceea – din acest unic om – are aceeasi fire, acelasi chip al lui Dumnezeu, care se vădeste în suflet.
STUDENT: Trupul si sufletul omului erau făcute de la început să fie despărtite ?
Părintele SERAFIM: Nu. Dacă Adam nu ar fi murit, nu am mai fi avut de ce să vorbim despre trup si suflet, fiindcă trupul însusi s-ar fi subtiat si s-ar fi făcut asemenea sufletului. Până la urmă am fi ajuns în starea de trup duhovnicesc.
STUDENT: Dumnezeu a insuflat un suflet si în Eva ?
Părintele SERAFIM: Pe calea pe care o stie El, i-a dat si ei acelasi lucru pe care l-a dat lui Adam. Nu ni se dau amănunte de acest fel. Este pur si simplu o minune dumnezeiască.
STUDENT: De ce se numeste Hristos al doilea Adam ?
Părintele SERAFIM: Noi suntem urmasii lui Adam. Chiar dacă Adam nu ar fi căzut si nu s-ar fi pus început modului de reproducere animală, ar fi existat un mijloc oarecare de nastere din acest unic om. Toti oamenii se trag din Adam, astfel că Adam este ca si omenirea. Adam a nimicit întregul plan pentru omenire, dar Dumnezeu a fost mai „istet”, căci El si-a „închipuit” de mai înainte cum să împlinească planul fără Adam. Prin urmare, Acela prin Care este reasezată firea dintru început a omului, prin Care ni se dă prilejul să fim din nou în Rai, se numeste al Doilea Adam.
STUDENT: Oare nu spune Sfântul Pavel despre felul cum moartea a venit la toti printr-un singur om ?
Părintele SERAFIM: Asa e, moartea a venit de la un om si viata vine de la un Om.
[Cor. 15, 21-22: Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si învierea mortilor. Căci, precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia. (n. ed.)]
Fiindcă Adam a gustat din pom, firea noastră s-a schimbat. De-aceea, când vorbesc despre firea omului, Sfintii Părinti se referă uneori la firea căzută, stricăcioasă, pe care o avem ca urmare a căderii; dar uneori (de pildă Avva Dorothei) vorbesc despre firea dintru început a omenirii, spre a ne da o imagine a stării la care ar trebui să ne întoarcem.
Dar, fiindcă a venit vorba, ideea romano-catolică este diferită. Ei spun că întru început omul era firesc, având un har supraadăugat care îl făcea suprafiresc; iar când a căzut, a pierdut harul si s-a întors la starea în care a fost făcut. Este o conceptie cu totul diferită, care se potriveste cu evolutia, căci dă de înteles că întreaga creatie era naturală la început, iar Dumnezeu nu a făcut toate nestricăcioase. După conceptia romano-catolică, Adam nu a fost făcut nemuritor; el a devenit nemuritor atunci când Dumnezeu i-a adăugat harul. Dar în conceptia ortodoxă omul a fost făcut nemuritor; întreaga sa fire era diferita, iar când a căzut acea fire s-a deformat si s-a schimbat. Desigur, ne putem încă întoarce la starea dintru început, dar numai dacă harul lui Dumnezeu, prin Hristos însusi, ne ridică din nou.
STUDENT: Dar starea la care noi ne străduim să ajungem nu este starea în care era Adam; este starea în care Adam ar fi trebuit să ajungă.
Părintele SERAFIM: Corect. Dar starea dintru început este chipul celeilalte stări, fiindcă era deja aproape de ea.
Mintea lui Adam
STUDENT: Cunoasterea pe care o avea Adam era o revelatie dumnezeiască. El nu si-a dobândit cunoasterea asa cum facem noi acum. Este corect ?
Părintele SERAFIM: Da. Când animalele au venit înaintea lui el nu stia despre ele. El le-a dat dintr-o dată ceea ce Dumnezeu i-a pus în minte.
STUDENT: Totul era duhovnicesc.
Părintele SERAFIM: Da. Era ceva foarte înalt. Avem o imagine a acestui lucru atunci când un părinte văzător cu duhul vede pe cineva pentru prima oară si îi spune pe nume, îi spune păcatele si îi spune ce să facă pentru a-si mântui sufletul. Este exact acelasi lucru. Este lucrarea lui, dar numai prin harul lui Dumnezeu. Mintea sa îi dă această informatie neasteptată, dar el poate face acest lucru numai fiindcă este în legătură directă cu Dumnezeu.
STUDENT: Spun oare Sfintii Părinti că închipuirea tine de firea noastră căzută ?
Părintele SERAFIM: Da.
STUDENT: Inchipuirea este acum atât de prezentă în gândirea noastră !
Părintele SERAFIM: Corect.
STUDENT: Cum anume gândea Adam ? Cum spun Părintii că era starea mintii sale ?
Părintele SERAFIM: Era starea numită trezvie, nipsis in greceste. Cu alte cuvinte, el privea lucrurile si le vedea asa cum sunt. Nu era „gând” duplicitar.
[Sf. Grigorie Sinaitul (1265-1346) scrie: „Inceputul si pricina gândurilor este împartirea prin neascultare a amintirii simple si unitare a omului. Prin aceasta a pierdut si amintirea de Dumnezeu. Căci, făcându-se din simplă compusă si din unitară felurită, si-a pierdut unitatea împreună cu puterile ei” (Cuvinte felurite despre porunci 61, Filocalia vol. 7, ed. cit., p. 108). (n. ed.)]
De fapt, nu numai că se uita la ele si le vedea asa cum sunt, ci a si numit toate făpturile pe măsură ce veneau înaintea lui.
STUDENT: Dar am auzit pe unii zicând că închipuirea e legată de puterile noastre creative, care sunt oglindirea puterilor creatoare ale lui Dumnezeu. Acesta e un lucru bun, în felul acesta realizăm lucruri minunate…
Părintele SERAFIM: Depinde ce anume întelegi prin cuvântul „închipuire”. Ea are mai multe aspecte. Unul dintre aspecte este capacitatea creatoare, care e parte a firii noastre originare.
STUDENT: Si cu această capacitate a numit Adam făpturile ?
Părintele SERAFIM: Corect. Dar în starea noastră căzută acest talent creator se amestecă cu gândirea duplicitară: privesti lucrurile si îti închipui altceva. Deci cuvântul „închipuire” are două întelesuri, dar in starea noastră căzută este întotdeauna legat de gândirea duplicitară.
[ Sf. Maxim Marturisitorul (580-662) învată: „Mintea lui Adam la început nu era pătrunsă de închipuire, care stă între minte si gânduri, clădind un zid în jurul mintii si neîngădumdu-i să intre în cele mai simple si lipsite de chipuri ratiuni (logoi) ale existentelor zidite”. Sfântul Nicodim Aghioritul (1748-1809) explică cum anume amăgeste diavolul prm închipuire: „Diavolul are o foarte strânsă legătură si familiaritate cu închipuirea… Căci el, fiind creat de Dumnezeu întâi ca o minte simplă si fără formă ori chip, ca si ceilalti îngeri dumnezeiesti, a ajuns mai târziu a iubi formele si închipuirea. Inchipuindu-si că îsi poate aseza scaunul mai presus de ceruri si se poate face precum Dumnezeu, a căzut din starea de înger de lumină si s-a făcut diavol al întunericului… Diavolul foloseste închipuirea ca unealtă a sa. El l-a înselat pe Adam prin închipuire si i-a starnit în minte nălucirea de a fi asemenea cu Dumnezeu. Inainte de neascultare, Adam nu avea însusirea închipuirii” (Sf. Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut I, 25). (n. ed.)]
STUDENT: După părerea Sfintilor Părinti, de ce a apărut închipuirea si gândirea duplicitară ?
Părintele SERAFIM: Aceasta pare a fi o parte firească a stării noastre căzute. Nu mai vedem lucrurile întocmai cum sunt, fiindcă suntem slabi – suntem, într-un fel, incapacitati. Privim lucrurile si nu prea le mai vedem asa cum sunt. Când ne trezvim, reusim; dar de obicei nu suntem în stare.
STUDENT: Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură [1 Cor. 13, 12].
Părintele SERAFIM: Asa este. Adam vedea întreaga zidire limpede, atât zidirea de jos, cât si pe cea de sus. Si, prin urmare, cunostea pe deplin realitatea de fapt a tuturor lucrurilor, numai că avea nevoie de experientă spre a fi încercat.
STUDENT: Am citit undeva că oamenii îsi folosesc închipuirea spre a recâstiga imaginea Raiului pe care l-au pierdut.
Părintele SERAFIM: Bine, poti să spui asa, căci e evident că omul, odată căzut, tânjeste după fericire. Chiar necredinciosii si oamenii care socotesc că ei nu cred în Dumnezeu si nu ar accepta Raiul sau ceva de felul acesta – toti tânjesc după fericire. Si, desigur, numai în Biserică primim plinătatea fericirii si aflăm calea către ea, care trece prin urmarea lui Hristos pe Cruce. Dacă te apuci de scris poezii, esti foarte înflăcărat vreme de o zi, dar în ziua următoare cazi în deprimare. Pur si simplu nu poti să treci dincolo de firea ta în acest mod. Ca să poti să-ti depăsesti firea căzută este vădit că Cineva de sus trebuie să te ridice. Insusi Acela ce a făcut firea trebuie să te schimbe.
STUDENT: M-ar interesa să aud mai multe despre felul cum a numit Adam animalele.
Părintele SERAFIM: Intrucât Adam era la început într-o stare de nepătimire, mintea sa era într-o stare foarte înaltă atunci când Duirmezeu a adus animalele înaintea lui ca să le dea nume. Adam a dat nume animalelor după însusirile lor. Cu alte cuvinte, el avea un fel de facultate suprafirească; mintea sa era limpede ca cristalul, încât vedea imediat care erau însusirile fiecărei făpturi si ce nume trebuie să aibă. Desigur, limba vorbită de el s-a pierdut. Noi nu mai avem acea limpezime a mintii; este un lucru cu totul mai presus de noi.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune că Adam era „un împărat nemuritor peste o zidire nemuritoare” – nu doar Raiul, ci întregul pământ. Desigur, Raiul a fost făcut ca să-i fie sălas. El a fost plăsmuit în afara Raiului, pe pă mânt, iar apoi dus în Rai, locuinta sa. Animalele nu erau direct în Rai; ele au fost „aduse” acolo. Nouă ne-ar părea a fi niste fiinte paradisiace, dar de fapt ele erau în afara hotarelor Raiului si au fost aduse în el atunci când Adam le-a numit. Când Adam a căzut, s-a întors pe pământul de unde venise. A fost trimis din nou afară, să trăiască pe pământ cu sudoarea fruntii sale.
Raiul si cerul
STUDENT: în viata viitoare omul va fi în Rai sau în cer. Raiul si cerul sunt acelasi lucru sau nu ?
Părintele SERAFIM: Din punctul nostru de vedere, al celor ce suntem asa de departe, este acelasi lucru. Multumeste lui Dumnezeu dacă ajungi în oricare din ele. Dar se pare că vor exista deosebiri, fiindcă multe lăcasuri sunt [Ioan 14, 2] si locuri osebite; adică unii sfinti aiung la o mai mare libertate, mai mare apropiere de Dunmezeu, iar altii abia de intră. Si cei blânzi vor mosteni pă mântul [Ps. 36, 11; cf. Mat. 5, 5]. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că aceasta înseanmă că cei blânzi vor mosteni chiar pământul acesta de aici. Deci se pare că unii se vor afla pe pământ, cu putinta de a merge mai sus, altii vor fi pe trepte mai înalte. Nu ni s-a descoperit totul; am fost lăsati doar să aruncăm o privire. Dacă vom intra în acea stare, vom vedea exact ce se întâmplă.
Intreaga zidire – cea care trebuia să fie întru început – va fi din nou. Nu ni s-a spus dacă vor fi exact aceleasi fiare sălbatice anume (căci fiecare făptură individuală are o „personalitate” diferită). Dar vor fi aceleasi făpturi. Se pare că va fi exact acelasi sarpe, numai că vom fi prieteni cu el. Chiar scorpionii si tot restul… Dacă nu te mai pot vătăma, atunci toate aceste animale nu mai stârnesc spaima.
STUDENT: Dreptii care au murit deja, precum noii mucenici – se află în Rai, în cer sau într-un loc aparte ? Ce învată Părintii despre aceasta ?
Părintele SERAFIM: Nu putem decât să ne luăm după vedeniile unor oameni, precum Sfântul Salvius [din Albi] care a murit si a ajuns în cer. De obicei, când este vorba în mod specific de Rai, se vede verdeată. Dar Sfântul Salvius a ajuns într-un alt loc, unde nu crestea ceva verde, ci erau doar o multime de oameni în alb: sfinti, mucenici. Cu alte cuvinte, ei sunt în cer. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, când s-a dus în Rai, nu a văzut oameni, dar a văzut oameni în cer. Nu ni dau amănunte despre lucruri de felul acesta.
Diavolul
STUDENT: în legătură cu vrăjmăsia dintre Adam si sarpe: ati spus că diavolul îl pizmuia pe Adam înainte de cădere din pricina bunătătilor revăr sate asupra lui. Dar ati mai spus si că Adam era inferior sarpelui.
Părintele SERAFIM: Diavolul e superior fiindcă e fiintă mintală. Nu e supus trupului. Trupul e un element inferior; deci el este superior. Dar omul urmează să dobândească ceea ce diavolul a pierdut, adică Raiul si cerul. Tocmai de aceea, până azi, diavolul este numai mânie. Iti poti închipui diavolul chiar si după psihologia omenească. Gândeste-te: aveai viată nemuritoare si stiai că esti osândit la iad. Apoi o altă fiintă, mai prejos de tine, nevrednică nici măcar să o scuipi, urmează să dobândească ceea ce tu ai pierdut. Bineînteles că vei ajunge groaznic de invidios, căci pentru tine nu există pocăintă. Vei continua să încerci să faci tot ce este cu putintă ca să îl aduci si pe el în aceeasi stare în care te afli tu.
STUDENT: Ati citat din Facere, acolo unde se spune că sarpele va întepa călcâiul [Pac. 3, 15]. Oare astfel încearcă să ne aducă înapoi în starea în care este el – lipsit de orice nădejde ? Ar fi corect să spunem că în acest fel el încearcă să ne împiedice mersul împreună cu Dumnezeu ?
Părintele SERAFIM: Da. Se pot da multe interpretări acelei propozitii. înseamnă că diavolul nu are putere să facă prea mult. Dacă ar fi ridicat, atunci ar fi un dusman primejdios; ne-ar musca peste tot.
STUDENT: Dar dacă nu poate face prea mult, cum de e în stare să ne smulgă din orice stare si să ne tragă în cele mai de jos ?
Părintele SERAFIM: Dacă avem harul lui Dumnezeu si nu cooperăm cu diavolul, nu poate; numai dacă noi însine ne lăsăm vointa să fie ademenită de către diavol. De fapt, noi însine ne putem lăsa ademeniti, asa cum a fost Adam, chiar fără diavol. Adam putea să păcătuiască si fară diavol, fiindcă văzuse înfătisarea plăcută a fructului oprit si avea deja ispita de a-l dori pentru sine peste porunca lui Dumnezeu.
STUDENT: Poate că e o întrebare cam fără rost, dar ati putea să spuneti ceva despre îmblânzitorii de serpi indieni ? Este într-adevăr ciudat felul cum fac ca serpii să se ridice, să stea drept si asa mai departe.
Părintele SERAFIM: E semnificativ faptul că se ocupă tocmai de acest fel de făpturi. Aceasta arată că, pe undeva, se lucrează cu dracii. La modul general, se poate spune si asta.
STUDENT: Este satana folosit ca unealtă de Dumnezeu ?
Părintele SERAFIM: Oho ! Asta-i o întrebare adâncă.
STUDENT: Stiti cum Dumnezeu l-a lăsat pe satana să-l ispitească pe Iov.
Părintele SERAFIM: E adevărat. Noi nu credem in dualism: că există un Dumnezeu si un diavol, si că se luptă între ei – cum cred maniheii. Noi credem că, de fapt, Dumnezeu stăpâneste totul; si chiar când lucrurile merg împotriva Lui, le foloseste fie pentru mai marea Lui slavă, fie spre a-i aduce pe oameni la mântuire. Deci totul în lume se întâmplă fie pentru că Dumnezeu voieste asa, fie pentru că îngăduie să fie astfel, din pricina libertătii, spre a face să se împlinească un bine si mai mare.
Satana are o personalitate independentă, dar pe termen lung el este cel care pierde. Chiar când pricinuieste un lucru înspăimântător, precum Revolutia Rusească, din ea ies Noii Mucenici, o cutremurătoare pildă pentru oameni. Vă puteti închipui ce s-ar fi întâmplat cu Rusia fără Revolutie, după cum mergeau lucrurile. Probabil că ar fi fost mai rea Grecia de azi – un loc înfricosător de impregnat cu duhul lumesc, ortodox doar cu pretentiile – însă în loc de aceasta a fost pedepsită. Deci, de fapt, din Revolutie a iesit ceva bun, în ciuda faptului că diavolul a vrut răul. Diavolul e independent, poate face rău, dar Dumnezeu scoate întotdeauna bine pentru cei ce a caror vointă doreste binele.
STUDENT: Nu-i asa că diavolul nu poate face nimic fără îngăduinta lui Dumnezeu ?
Părintele SERAFIM: Nu, nu poate. Când spunem că diavolul a fost legat pentru o mie de ani – timpul între întâia si a doua ventre a lui Hristos aceasta nu înseamnă că nu poate face nimic. Inseamnă că poate face doar ce îi îngăduie Dumnezeu.
[Sf. Petru Damaschinul (sec. XI) învată: „Nu este nimic întâmplător sau rău în zidire, si chiar ceea ce are loc împotriva voii lui Dumnezeu este schimbat în chip minunat de către Dumnezeu în ceva bun. De pildă, căderea diavolului nu a fost voia lui Dunmezeu, dar totusi ea a fost întoarsă în folosul celor ce se mântuiesc” (Filocalia, vol. 5). La fel scrie si Sf. Macarie Egipteanul: „Stăpânitorul lumii acesteia [diavolul] le este celor prunci cu duhul toiag de povătuire si bici care bate. Prin aceasta, precum s-a mai spus si înainte, lor le pricinuieste slavă mare si cinste tot mai multă prin necazuri si ispite, căci din acestea au prilejul de a se face desăvarsiti, iar siesi îsi găteste o mai mare si mai grea osândă. Peste tot, prin el se împlineste o mare iconomie. Cum s-a zis undeva, răul ajută binelui printr-o intentie care nu vrea binele. Căci sufletelor bune si cu o vointă bună si cele ce par de întristare li se sfârsesc în bine, precum zice Apostolul: Celor ce iubesc pre Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine (Rom. 8, 28)” (Filocalia, vol. 5, Ed. IBMBOR, Bucuresti 1976, p. 315). (n. ed.) După Sfintii Părinti, cei „o mie de ani” pomeniti în Apocalipsă 20, 2 reprezintă perioada între întâia si a doua venire a lui Hristos. Noi ne aflam acum în această perioadă. Vezi Arhiepiscopul Averchie Tausev si Parintele Serafim Rose, Apocalipsa în învătătura Sfintilor Parinti, Ed. Icos, 2000, pp. 216-217. (n. ed.)]
Când cineva umblă în harul lui Dumnezeu, atunci numai dacă el însusi cade din acela poate diavolul să-i facă ceva. Când avem ispite, ele sunt asemeni sarpelui ce înteapă călcâiul: sunt ceva mărunt si trebuie să ne dezbărăm de ele. Numai dacă ne lăsăm coplesiti de ele cădem în deznădejde, mânie si tot felul de păcate. Deci puterea diavolului e foarte limitată.
STUDENT: Dar înainte de Hristos nu era asa.
Părintele SERAFIM: înainte de venirea lui Hristos, satana avea mult mai multă putere, fiindcă fiecare se închina idolilor, care erau demonici.
STUDENT: Dar în întregul ansamblu al lucrurilor, totul era în planul lui Dumnezeu.
Părintele SERAFIM: Sigur că da, dar e un lucru foarte tainic. Totul e cu prins în plan, si totusi fiecare persoană este liberă să facă ceea ce doreste în acest plan. Iar Dumnezeu scoate bunătate si bună rânduială din toate lu crurile, indiferent câti demoni sau oameni doresc să facă rău.
Trupul duhovnicesc al lui Hristos
STUDENT: Cum se potriveste Hristos cu locul unde se află acum sfintii si cu starea la care spuneti că trebuia să ajungă Adam ?
Părintele SERAFIM: Iisus Hristos este Dumnezeu.
STUDENT: Da, si Lui îi slujesc sfintii; dar are El un trup duhovnicesc asa cum vor avea sfintii ?
Părintele SERAFIM: Da, are încă trupul Său. Sfântul Andrei, de pildă, L-a văzut pe Hristos tronând în cer.
STUDENT: Dar El este Dumnezeu deja fiintă, si noi ne împărtăsim cu El duhovniceste.
Părintele SERAFIM: Da, Dumnezeu este pretutindeni. El este Lumina. Dar Hristos se află si în cer, în trupul Său cel înviat. Cum se întâmplă practic acest lucru nu suntem vrednici să stim; adică, dacă vom merge alături de El, vom sta de vorbă cu El. Dar ia gânditi-vă – El a mers pe pământ cu ucenicii Săi.
STUDENT: Asa se explică. El este Dumnezeu deja fiintă, dar…
Părintele SERAFIM: Dar a luat trup. S-a făcut asemeni nouă, si deci acel trup este acolo, în lumea cealaltă. în cer ne vom întâlni cu Dumnezeu duhovniceste, dar si cu El în trupul Său.
STUDENT: Si vom avea părtăsie cu el în fiinta Sa ?
Părintele SERAFIM: Nu. Există o învătătură a Sfântului Grigorie Palama despre fiinta si energiile lui Dumnezeu. Noi nu avem nici un contact direct cu Dumnezeu în fiinta Sa, dar îl cunoastem în energiile Sale (în har).
STUDENT: Deci sfintii nu au contact cu fiinta dumnezeirii ?
Părintele SERAFIM: Nu, ei au contact prin energii, si astfel se fac părtasi cu Dumnezeu. Noi nu putem gândi ca Dumnezeu: nu putem gândi gândurile Sale sau să gândim ce anume făcea înainte de facerea lumii, sau alte lucruri de acest fel. Putem doar să participăm după cum ne îngăduie El, prin harul Său.
Tăria cerului
STUDENT: Ce anume era tăria ?
Părintele SERAFIM: Iată o întrebare foarte interesantă. Dati-mi voie să fac un scurt rezumat. Textul Facerii vorbeste despre o tărie ce despărtea între apa care era sub tărie si între apa care era deasupra tariei (Fac. 1, 7). Mai târziu, în Grecia antică, a apărut teoria că universul era compus din zece sfere, cu pământul, luna si fiecare planetă ocupându-si propria sferă.
[ Prorocul Moisi, autorul Cărtii Facerii, a trăit în secolul XVI î.H. Conceptul grecesc al universului sferic a fost lansat întâi de Pitagora, în sec. 6 î.H. si revizuit de Euxodus în sec IV d.H. (n. ed.)]
Unii, sub influenta acestei teorii, au crezut că textul Facerii învată că exista un fel de castron de sticlă peste pământ. Sfântul Vasile cel Mare a discutat anume această problemă, spunând că nu exista asa ceva: era doar o fortă a naturii care despărtea apele de deasupra – adică un fel de ape mai rarefiate – de apele de dedesubt.
In vremea lui Noe, când a început Potopul, ferestrele cerului s-au deschis si apele au intrat. Cu alte cuvinte, se pare că tăria „s-a sfărâmat”, astfel că acea fortă naturală ce tinea apele de deasupra a fost cumva dezlegată. Acesta e unul din motivele pentru care Potopul a fost un dezastru universal. Apele de sub pământ s-au ridicat în sus, si în acelasi timp apele ce se aflau mai înainte deasupra tăriei au venit în jos.
Există o teorie foarte incitantă, avansată de unele persoane, în legătură cu faptul că curcubeul a fost dat lui Noe ca semn că nu va mai fi un nou potop, ceea ce arată că ploaia asa cum o cunoastem si curcubeul legat de ea au fost experiate atunci pentru prima oară. Unele studii au arătat că în urmă cu vreo cinci mii de ani s-a produs o anumită schimbare în atmosfera pământului care a permis radiatiei cosmice să o străbată.
[Studiile respective se bazau pe măsurarea formării radiocarbonului in atmosfera superioară a pământului, care are loc printr-un complicat set de reactii între radiatia cosmică ce pătrunde si Nitrogenul 14 din atmosferă. Data de cinci mii de ani a fost furnizată de Robert L. Whitelaw, consilier nuclear si profesor de inginerie mecanică la Virginia Polytechnic Institute and State University. Vezi Scientific Creationism, ed. cit., pp. 165-166. (n. ed.)]
Este foarte posibil ca apele de deasupra tăriei să fi fost un strat de nori peste întregul pământ, ce producea un efect de seră. Resturile fosile din întreaga lume dovedesc faptul că în trecut pământul avea un climat cald universal, cu multă umezeală, pentru o viată vegetală si animală îmbelsugată. Pe lângă dovezile fosile, acelasi lucru îl dovedeste si faptul că există resturi de animale în solul înghetat din Insulele Arctice din nordul Siberiei – zone ce nu ar fi putut întretine astfel de animale în conditiile climatice prezente.
[După E.H. Colbert, un evolutionist, „Multe linii de dinozauri au evoluat în timpul celor 100 de milioane de ani sau mai mult ai istoriei mezozoice în care au trăit… în acele zile pământul avea un climat tropical sau sub-tropical pe mare parte a suprafetei uscatului său, iar în întinsele tinuturi tropicale exista o abundentă de vegetatie luxuriantă. Pamântul era ses si nu existau munti înalti care să formeze bariere fizice sau climatice” („Evolutionary Growth Rates in the Dinosaurs”, Scientific Monthly, august 1949, p. 71). W..T. Arkell, în cartea sa Jurassic Geology of the World (Hafner Publishing Co., New York, 1956, p. 615) scrie: „O floră destul de bogată de tip temperat prospera înăuntrul sau în apropierea ambelor Cercuri Polare, arctic si antarctic, in Groenlanda de Est si în Grahamland.” în 1991, rămăsitele fosile ale unui dinozaur vegetarian, de 25-30 de picioare lungime, au fost descoperite la vreo 400 de mile de Polul Sud. încă si mai aproape de Pol (cam la 250 de mile), geologii au găsit mii de frunze bine păstrate, păstrându-si structura celulară originală si continutul organic. (Vezi Raymond Chris, Chronicle of Higher Education, 20 martie, 1991). (n. ed.)
J.K. Charlesworth, in cartea The Quaternary Era (Edward Amold Co., Londra, vol. 2, 1957, p.650) afirmă: „Marile turme de mamuti si alte animale (Insulele Noii Siberii din nordul îndepărtat al Asiei au dat mamuti, rinoceri părosi, boi moscati, antilope saiga, reni, tigri, vulpi arctice, gulo-gulo, ursi si cai printre cele 66 de specii animale), aveau nevoie de păduri, fanete si stepe pentru a se hrăni… si nu ar fi putut trăi într-un climat precum cel prezent, cu vânturile sale înghetate, iernile pline de zăpadă, solurile înghetate si mlastinile de tundră care există mai tot anul.” (n. ed.)]
„Localizarea” Raiului
Părintele SERAFIM: Legătura dintre Rai si lumea contemporană este una foarte adâncă, fiindcă la început Raiul era parte a pământului – un loc mai înalt, ca un fel de munte. Când Adam a fost scos afară din Rai, a coborât în jos pe pantă si a început să trăiască acolo. Apoi Cain avea să coboare si mai jos.
STUDENT: In Facere se spune că râul ce iesea din Rai s-a despărtit si s-a transformat în Eufrat si în alte râuri.
Părintele SERAFIM: Da. Se pomenesc patru râuri, interpretate de obicei ca fiind Tigrul, Eufratul, Nilul si Gangele. Există diferite interpretări.
STUDENT: Mai există muntele in acel loc ?
Părintele SERAFIM: Nu. Vedeti, ceea ce avem în prezent e o altă realitate. Un singur fapt: a venit Potopul lui Noe, si se pare că au avut loc catastrofe înspăimântătoare în acea vreme – probabil eruptii vulcanice, munti care se ridicau – ale căror rezultate le vedem acum. Este foarte probabil ca înainte de Noe să nu fi existat cele cinci continente pe care le cunoastem acum era un pământ grozav de diferit. Poate că exista un singur continent. Nu avem, de fapt, nici o idee; nu ni se spune nimic despre aceste lucruri. Pământul a devenit asa de diferit, încât azi nu mai putem spune cum era. în prezent cele patru râuri nu mai au acelasi izvor; s-au schimbat. Cu toate acestea, poti arăta locul si poti spune că în acea zonă este leagănul civilizatiei antice; se pare că de acolo provenim toti.
Desigur, acum Raiul a fost despărtit de pământ. Dar oamenii încă ajung în Rai. Stim despre oameni care au fost acolo, precum Sfântul Eufrosin Bucătarul. El a adus înapoi mere, pe care oamenii le-au mâncat ca pe o pâine sfintită. El a experiat Raiul ca si cum ar fi fost ceva fizic, dar era diferit de realitatea noastră materială de fiecare zi. Poti ajunge acolo doar într-o stare de răpire; trebuie să iesi din tine. Raiul s-a dus acum de la noi, fiindcă Adam era la început diferit de ceea ce suntem noi în prezent. El avea o fire mai înaltă. De fapt, Părintii spun că era din carne, dar era o carne oarecum la mijloc între ceea ce numim trup si duh. Este ceva cu totul diferit.
Intre Cadere si Potop
STUDENT: După izgonirea lui Adam dm Rai, cum era starea de despărtire ?
Părintele SERAFIM: Adam a fost izgonit din Rai, dar se spune că stătea si privea la el. Era încă vizibil, si chiar Cain putea încă să vadă Raiul. Unul dintre Părinti spune că, probabil, până la Potop oamenii puteau încă să vadă Raiul. Nu puteau intra în el, fiindcă erau doi îngeri care îl păzeau, dar stim că erau oarecum mai aproape, fiindcă Dumnezeu vorbea necontenit cu Patriarhii. Era o stare complet diferită, foarte greu de imaginat acum, fiindcă după Noe începe noua perioadă în care nu mai avem contact cu Dumnezeu în acest fel. Inainte de Potop Dumnezeu venea si vorbea direct chiar si cu Cain, păcătosul.
Potopul
STUDENT: Unii spun că Potopul a avut loc doar între Tigru si Eufrat.
Părintele SERAFIM: Acela ar fi fost un potop local. Dar în Scriptură ni se descrie un Potop universal, peste întreg pământul.
STUDENT: De-aceea se găsesc scoici pe vârfurile muntilor ?
Părintele SERAFIM: Da. Desigur, aceasta se datorează si ridicării muntilor.
Cum anume erau muntii înainte de Potop si cât de mult a urcat apa nu se poate spune in mod decisiv, fiindcă este foarte posibil să fi fost o catastrofă atât de mare, încât întregul pământ dinaintea ei să fi fost cu totul diferit. Se poate ca toti muntii să se fi ridicat în acea vreme. Se vor fi creat trăsături geografice si geologice cu totul diferite. Oamenii care acceptă ideea Potopului în studiile lor – precum Henry Morris în Potopul din Cartea Facerii – spun că cele mai multe stratificări s-au format în timpul si imediat după perioada Potopului, nu vreme de milioane de ani. Cititi cartea.
Tâlcuire patristică si critică textuală modernă
STUDENT: Oare Moisi a scris fiecare cuvânt din primele cinci cărti ale Bibliei ? Se stie exact când au fost redactate ?
Părintele SERAFIM: Când se zice la început „cartea lui Moisi etc.”, înseamnă „de la Moisi, în traditia lui”. Una dintre carti (Deuteronomul) pomeneste de moartea lui Moisi; deci nu el a scris acea parte. Nici Psalmii lui David nu au fost scrisi toti de David. Poate jumătate sunt scrisi de el, iar ceilalti au fost scrisi de alte persoane. Biserica Ortodoxă nu-si pune problema dacă fiecare cuvânt e scris de persoana căruia îi este atribuit. Nu ne facem atâtea probleme, fiindcă avem ideea de traditie, adică aceasta e cartea lui Moisi, „în traditia lui” Moisi. Partea principală este chiar de mâna lui; alte părti au fost adăugate mai târziu, dar toate sunt în traditia lui Moisi.
Nu vă pot spune în mod exact când anume au fost redactate cărtile. O mare parte s-au păstrat în traditia orală. Textul de bază al Facerii a fost descoperit prorocului Moisi. Nu ne facem griji nici măcar să aflăm dacă fiecare cuvânt este chiar asa cum l-a primit. Probabil că protestantii se vor supăra foarte tare. Dar nu ne facem griji fiindcă, dacă se tâlcuieste în Biserică, Biserica însăsi este garantia că se va păstră în duhul adevărat. Textul ebraic si cel grecesc se deosebesc într-o multime de amănunte – de pildă, în ce priveste vârsta Patriarhilor.
STUDENT: Primul capitol din Facere vorbeste de cele Sase Zile si de facerea bărbatului si a femeii. Apoi, în capitolul al doilea, textul pare a o lua de la început, spunând cum bărbatul a fost plăsmuit din tărâna pământului, iar Eva a fost făcută din coasta lui Adam. Parcă ar fi fost două istorisiri.
Părintele SERAFIM: Nu, este doar o repovestire a istorisirii dintr-un alt punct de vedere. O relatare se referă la obârsia Omului însusi; cealaltă se referă îndeosebi la obârsia primilor oameni, Adam si Eva. Eruditii moderni obisnuiesc să spună: „Aha, înseamnă că erau doi autori diferiti, care trebuie despărtiti, si trebuie cercetat punctul de vedere al fiecăruia – ce vrea să spună fiecare ?” Nu este nevoie de asa ceva, fiindcă, chiar dacă textul s-a transmis pe undeva într-o formă mai coruptă, totusi textul de bază a ajuns la noi, si stim că el, ca întreg, ne pune în legătură cu Adevărul.
Deci tâlcuirea Bisericii este cheia pentru a întelege cum se armonizează cele două relatări. Când dăm peste lucruri de felul acesta, spunem doar că aceeasi istorisire este povestită din două puncte de vedere diferite – două accente diferite. Nu este, de fapt, o dificultate reală.
Ideea că trebuie să existe doi autori diferiti sau că există trei Isaia, fiindcă se vorbeste despre trei perioade diferite – este ceva foarte pueril. Eruditii moderni pornesc de la premisa că nimeni nu poate vorbi despre viitor. Bineînteles că, în spiritul acestei idei, ar trebui eliminati toti prorocii.
STUDENT: Uneori uităm că există o întreagă scoală teologică ce este în principal umanistă si porneste de la prezumtia că o carte ce vorbeste despre un lucru din viitor trebuie neapărat să fi fost scrisă mai târziu, astfel încât privea, de fapt, spre trecut.
Părintele SERAFIM: Da, si asta este doar o prejudecată a lor. După credinta noastră, noi nu putem pur si simplu să acceptăm acest lucru, fiindcă noi credem că există proroci. Există o carte de prorocii ce încă nu s-au împlinit: Cartea Apocalipsei. După unii eruditi moderni ea nu vorbeste despre evenimente viitoare. însă noi credem că urmează să vedem împlinirea acelor evenimente în viitor, dar într-o formă care este putin ascunsă. Nu putem spune cu precizie că lumea se va sfârsi în 2005 sau la o altă dată anume; dar, pe măsură ce vedem că evenimentele se împlinesc, vedem întelesul adânc al prorociei care a fost scrisă înainte de eveniment.
Chiar dacă s-ar putea ca unele părti ale Cartii Facerii să fi fost redactate de diferiti copisti în vremuri diferite, s-ar explica astfel unele diferente de limbaj, dar este un lucru cu totul secundar, care nu afectează esentialul. Esentialul este acesta: despre ce se vorbeste în aceste texte ? Iată lucrul principal, pe care trebuie să-l avem în minte când tâlcuim orice text sfânt: despre ce anume vorbeste textul, care e întelesul său ? Toate micile probleme când a fost redactat si în câte feluri a fost redactat (eruditii chiar analizează textul spre a calcula de câte ori sunt folosite anumite cuvinte, evidentiind anumite sinonime spre a arăta că au fost autori diferiti etc.) – sunt, de fapt, pierdere de timp. Principala întrebare este, iarăsi: care este Adevărul cuprins în el ? Iar cheia întelegerii adevărului din Cartea Facerii sau din oricare dintre cărtile Scripturii este învătătura Bisericii transmisă de Sfintii Părinti.
Important este să acceptăm că textul însusi e un întreg, si că el vorbeste despre Adevăr; si trebuie să îi dăm cea mai mare cinstire, fiind cuvântul lui Dumnezeu. Când dăm de ceva ce pare a fi o contradictie, trebuie să privirn mai în adâncime si să vedem cum au rezolvat-o Sfintii Părinti. Din când în când putem veni si noi cu o mică interpretare. De pildă, am discutat ideea legată de tărie: nici un Sfânt Părinte nu vorbeste în mod specific despre această teorie. Omul modem s-a gândit la ea, si are ponderea unei teorii, dar nu e din aceeasi categorie cu Adevărul descoperit. E doar un ajutor în tâlcuirea textului.
Extras din : CARTEA FACERII, CREAREA LUMII SI OMUL INCEPUTURILOR – de Ieromonah Serafim Rose
