Sub numele lui Diadoh al Foticeii e cunoscută o scriere de cuprins duhovnicesc, împărţită în 100 de capete. Încă din veacul al VII-lea Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sofronie din Ierusalim citează din această scriere şi îl socotesc ca autor pe Diadoh, episcop de Foticeea. Acesta nu poate fi decât acel Diadoh, episcop al Foticeii din Epirul vechi, care la anul 458 semnează împreună cu alţi ierarhi o scrisoare către împăratul Leo I, anunţându-i moartea patriarhului Proterie din Alexandria, ucis de monofiziţi.
Altceva nu se ştie despre viaţa acestui ierarh, care trebuie să fi fost un mare ascet şi un adânc cunoscător al tainelor vieţii mistice, după cum rezultă din scrierea sa amintită, care s-a bucurat de o deosebită preţuire în timpul de după el, cum arată mulţimea manuscriselor în care s-a păstrat.
De la el a mai rămas şi o Vedere. în care, în forma unui dialog purtat în vis între el şi Ioan Botezătorul, se discută asupra problemelor în legătură cu vederea lui Dumnezeu pe pământ şi în viaţa viitoare. De la Diadoh a mai rămas o predică Despre înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos
Scrierea lui amintită, în 100 de capete, nu e tipărită în Patrologia lui Migne decât într-o traducere latină, măcar că un text grecesc al ei fusese publicat încă în 1782 la Veneţia, în Filocalia.
Această scriere este un tratat complet asupra vieţii duhovniceşti, scris de un om care a practicat-o. Ea ne lămureşte mai bine decât multe volume groase despre duhul în care se trăia în lumea monahală. Ea ne arată că în vremea sinoadelor ecumenice şi a marilor certe hristologice, nici învăţătura despre trăirea creştină nu era lipsită de dispute. Scrierea aceasta are şi o parte polemică, în care respinge învăţături greşite.
După Diadoh, scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste (cap. 1–2). El face deosebirea între „chipul“ lui Dumnezeu în om şi „asemănarea“ cu El (cap. 4, 88).
Prin păcatul strămoşesc „chipul“ dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul botezului curăţă „chipul“, îl spală de întinăciunea păcatului. Dar prin aceasta încă nu avem şi „asemănarea“. Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. „Asemănarea“ începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor. Abia după ce am sporit în „asemănare“, în dragoste, ni se face şi harul „simţit“. „Harul se ascunde, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii“ (cap. 77). „Două bunuri ne aduc nouă sfântul har al botezului renaşterii, dintre care unul îl covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică „chipul“, îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este „asemănarea“. Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Preasfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească, aşa zicând, peste chip „asemănarea“ (cap. 88).
Prin această deosebire Diadoh vrea să combată masalianismul. Pentru acesta harul şi experienţa prezenţei harului erau identice. Abia această experienţă este o dovadă că omul este eliberat de păcat şi de diavol. De aceea, preţuind exclusiv rugăciunea ca mijloc al experierii harului, nesocoteau taina botezului ca mijlocitoare a harului care şterge, fără să avem conştiinţa, păcatul din noi. Cei ce combăteau masalianismul (mai ales Marcu Ascetul şi Diadoh al Foticeii) preţuind, ca şi adversarii lor, trăirea mistică a harului, trebuiau să distingă „chipul“ lui Dumnezeu de „asemănarea“ cu Dumnezeu, pentru a putea distinge şi harul botezului, care restabileşte acest chip fără să ne dăm noi seama, de trăirea conştientă a harului, care realizează treptat „asemănarea“ nu numai prin rugăciune, cum ziceau masalienii, ci prin sforţările cu voia spre toată virtutea.
Porniţi pe calea deprecierii botezului şi a harului nesesizat de conştiinţă dăruit prin această taină, masalienii afirmau că botezul nu alungă pe diavol din sufletul omului, aşadar nu şterge nici păcatul cu totul, ci în omul botezat sălăşluieşte şi harul, şi păcatul, şi Duhul Sfânt, şi diavolul.
Această teorie o respinge Diadoh, arătând că, dacă până la botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară. De aci înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui. „Unii au născocit că atât harul, cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului, cât şi duhul rătăcirii se ascunde în mintea celor ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă, îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii dinspre dreapta. Dar din ceasul în care ne renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru.
Ca urmare, aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după botez stăpâneşte adevărul asupra lui. Lucrează Satana asupra sufletului şi după botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul (să nu fie!), ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului“ (cap. 76). Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti. Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul (cap. 81). „Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aci înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. (…) De aceea harul prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăită la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii prin simţurile trupului robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei (cap. 79).
Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu. „Nimenea nu poate să iubească pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se va teme mai întâi de El întru simţirea inimii“ (cap. 16). Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti. Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu. Dar când începe să se cureţe cu multă luare-aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii. Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire (cap. 17). „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire nu are nici credinţa pe care crede că o are“ (cap. 21).
După curăţirea de patimile trupeşti, lucrare în care rol mare au ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. „Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururea cugetul neînviforat, ca mintea, deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memoriei, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii“ (cap. 26). „Dar numai Duhul Sfânt poate curăţi mintea cu adevărat. (…) Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită.“ De aceea zice Apostolul: „Duhul să nu-l stingeţi“ (1 Tes. V, 19).
Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute (cap. 24, 30). „Simţirea aceasta a minţii“ sau a „inimii“, sau a „sufletului“ nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. „Nimenea să nu nădăjduiască auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. „«Pentru că acum umblăm prin credinţă, şi nu prin vedere», zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie vreun glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului“ (cap. 36; vezi şi cap. 37, 38). „Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumină dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimenea nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului, ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii“ (cap. 40).
Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică nu se face fără lupte. „Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el.“ Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus. „Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean“ (cap. 31, 32).
Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât „îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău, şi să-l facă mai smerit“ (cap. 77).
Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre „teolog“ şi „gnostic“. Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii. Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul „cunoştinţei“, al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri. Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă (cap. 7–11).
„Poate nota cea mai surprinzătoare a acestei scrieri, zice Viller-Rahner (op. cit., 223), este că viaţa duhovnicească apare de la început până la sfârşit ca o «trăire» şi că la orice pas se vorbeşte de «experienţă».“ Aceasta e o caracterizare justă. Nu tot aşa de potrivită este însă observaţia că „Diadoh aparţine teologiei de sentiment, direcţia pietăţii răsăritene, a cărei formă decăzută extremă este masalianismul“. Trăirea mistică de care vorbeşte Diadoh nu poate fi identificată pur şi simplu cu o stare sentimentală, împreunarea celor două cuvinte – „simţirea minţii“ – este o dovadă îndestulătoare despre acest adevăr.
Acatistul Sf. Episcop Diadoh al Foticeii (29 martie)
Rugăciunile începătoare: …
Condacul 1
Unindu-ti chipul prin dragoste cu virtutile lui Dumnezeu, te-ai aratat icoana vie a Arhiereului Christos, Sfinte Diadoh. si gustand intru multa simtire dulceata Preasfantului Duh, intru bucuria Tatalui Ceresc ca un fiu ai intrat: Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Icosul 1
Viata ta, Sfinte Diadoh, a ramas invesmantata in taina, insa din cuvantul tau ca un mare ascet si cunoscator al dumnezeiestii vietuiri ai stralucit, pom inmiresmat al Raiului din roade vadindu-te:
Bucura-te, hotar al vietuirii celei inalte
Bucura-te, teolog intru largimea vederii duhovnicesti
Bucura-te, vas al smereniei si milei dumnezeiesti
Bucura-te, pomenire de Dumnezeu ce surpi deprinderea raului
Bucura-te, chip al negraitei miscari spre Cel Necuprins
Bucura-te, indrazneala ce cauti dragostea Sfintei Treimi
Bucura-te, libertate robita prin dragoste lui Christos
Bucura-te, credinta hranita de stralucirea iluminarii dumnezeiesti
Bucura-te, nevoitor al curatiei
Bucura-te, cuvant ce saturi simtirea duhovniceasca a mintii
Bucura-te, cuvant largit prin contemplatie dupa masura dragostei
Bucura-te, cuvant inchinat lui Dumnezeu prin smerita cugetare
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 2
Ai invatat, Parinte, ca harul Botezului curata Chipul lui Dumnezeu din om de intinaciunea pacatului, salasluindu-se in adancul mintii, chiar daca prezenta lui e acoperita. Abia dupa ce am sporit in dragoste ni se face si harul simtit, zugravind peste chip asemanarea. Iar cu dumnezeiestile tale cuvinte ai pazit curata de erezia masalienilor invatatura Bisericii si credinta in Sfintele Ei Taine, pentru care impreuna cu tine slavim pe Hristos: Aliluia!
Icosul 2
Din Sfintele Scripturi si trairea in Duhul ai aratat ca inainte de Sfantul Botez harul indeamna sufletul spre cele bune din afara, iar Satana foieste in adancurile lui, incercand sa stavileasca toate iesirile mintii spre Domnul. Dar din ceasul in care renastem, harul intra inlauntru, iar diavolul e scos afara, razboindu-ne din jurul inimii, prin ganduri si simtirile trupului. Pentru aceasta si dragostea de Dumnezeu, cand ne gandim la El fierbinte, din adancul inimii o simtim, iar noaptea patimilor ca pe intunericul cel din afara:
Bucura-te, cautare a locului inimii
Bucura-te, aflare in adancul de taina a comorilor vietii
Bucura-te, alergare pe cararea sfintelor nevointe
Bucura-te, rabdare a necazurilor de la demoni intru simtirea propriei neputinte
Bucura-te, castigare prin rabdare a smereniei curatitoare
Bucura-te, saracie cu duhul facuta piatra de altar
Bucura-te, minte pironita pe crucea inimii
Bucura-te, paza a Chipului nestricaciunii cu armele luminii
Bucura-te, trecere prin apa pocaintei si focul cunostintei de Dumnezeu
Bucura-te, inchinare, chip al unirii celor despartite de pacat
Bucura-te, inima in rugaciune, renascuta din apa si duh
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 3
Doctor si calauza iscusita esti celor incercati de patimi, patrunzand prin harul lui Dumnezeu in tainitele inimii si vindecand cu puterea Lui sufletele celor ce voiesc tamaduirea. Iar prin tine lucrand Hristos, toata Biserica se intareste si intr-un glas canta: Aliluia!
Icosul 3
Ne-ai invatat, Parinte, ca viata duhovniceasca incepe prin curatire cu multa luare aminte si frica de Dumnezeu. Caci Domnul ne cheama sa-L urmam intru lumina, lasand grijile desarte si poftele ce astern intunericul nepasarii:
Bucura-te, curatire, rod al ascultarii si infranarii
Bucura-te, curatire ce trezesti simtirea mangaierii dumnezeiesti
Bucura-te, curatire ce odraslesti rodul dragostei
Bucura-te, trezvie a mintii ce strajuiesti vistieriile firii
Bucura-te, tacere ce dai tarie in mania cea impotriva patimii
Bucura-te, linistire ce iubesti dreapta socoteala
Bucura-te, rabdare neclintita in asteptarea harului Sfantului Duh
Bucura-te, camara stralucind de lumina Lui sfanta si slavita
Bucura-te, sfanta nevointa intru a nu stinge duhul
Bucura-te, minte facuta stravezie de lumina dumnezeiasca
Bucura-te, fierbinte pomenire a Numelui Domnului Iisus
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 4
Pamantul iubirii de sine l-ai parasit pentru dragostea lui Hristos, de Care te-ai alipit prin puterea unui negrait dor. Neincetat catre hotarul vederii lui Dumnezeu calatorind, cu inchinare cantai: Aliluia!
Icosul 4
Toate ispitele si supararile le topeai in dulceata harului, incat ocarat sau pagubit fiind, nedesfacut de legatura dragostei te aratai, intru plinirea legii duhovnicesti:
Bucura-te, suflet condus de alaiul virtutilor inaintea Sfintei Treimi
Bucura-te, credinta, cugetare nepatimasa despre Dumnezeu
Bucura-te, smerenie, cautare doar de slava lui Dumnezeu
Bucura-te, nadejde, calatoria mintii spre cele nevazute
Bucura-te, rabdare, staruinta de a-L vedea cu ochii intelegerii pe Cel Nevazut, ca vazut
Bucura-te, neiubire de arginti, dorire de neagonisire asa cum cineva vrea sa aiba
Bucura-te, cunostinta, uitare de sine cand te gandesti la Dumnezeu
Bucura-te, smerita cugetare, uitare atenta a ispravilor tale
Bucura-te, nemaniere, dorinta multa de a nu te mania
Bucura-te, curatie, simtire pururea lipita de Domnul
Bucura-te, iubire, sporire a prieteniei cu cei ce ne ocarasc
Bucura-te, desfatare in Dumnezeu, socotire ca bucurie a tristetii mortii
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 5
Sfesnicul cunostintei lumina in tine pururi, caci prin toate si mai ales prin pacea sufletului, daruiai odihna Duhului Sfant, neintristand cu nimic bunatatea Lui. Pentru aceasta, tuturor graiai ca numai El poate curati mintea si sa o izbaveasca cu puterea Sa din mainile nevazutilor talhari, ca luminata si neincetosata sa cante cu multumire: Aliluia!
Icosul 5
Chipul tau izvora puterea credintei lucratoare prin dragoste, pe toti indemnandu-i sa intre in focul trairii duhovnicesti, iar mustrarile constiintei sa le primeasca ca pe un leac al vietii:
Bucura-te, cuget subtiat prin osteneli si dureri
Bucura-te, dor nemarginit de marturisire
Bucura-te, cuvant fara pizma
Bucura-te, ravna fara rautate
Bucura-te, credinta, apa a uitarii relelor
Bucura-te, pocainta, revarsare de lacrimi cu multa multumire
Bucura-te, osandire a pacatelor proprii ce alungi judecata
Bucura-te, frica de Domnul ce cureti lepra voluptatii
Bucura-te, miscare spre bunatatea dumnezeiasca neimpiedicata de grija
Bucura-te, simplitate a dispozitiei inimii ce atingi limanul voii dumnezeiesti
Bucura-te, trup inflorit prin har si nadejdea cea buna a inimii
Bucura-te, desavarsita nemiscare din locul rugaciunii
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 6
Pe calea fara intoarcere a prefacerii duhovnicesti ai alergat, Sfinte Diadoh, iar implinind faptele dreptatii in duh de smerenie, Chipul ti l-ai luminat cu linistea negraita a chemarii lui Hristos: Aliluia!
Icosul 6
Patimind lucrarea harului, izvor de dragoste si bucurie spre slava Bisericii te-ai aratat, iar uns de mirul Cuvantului ne-ai impartasit din experienta stiinta luptei duhovnicesti:
Bucura-te, imbracare in Hristos, prin impartasirea de dumnezeiestile Taine
Bucura-te, risipire prin pomenirea Domnului Iisus a adierii vicleanului
Bucura-te, suflet purtat spre Hristos de o miscare nesovaielnica si fara naluciri
Bucura-te, trup atras de suflet in sanul dragostei netalcuite
Bucura-te, feciorie a mintii ce nasti deosebirea duhurilor
Bucura-te, staruinta in ascultare ce nimicesti parerea de sine
Bucura-te, ascultare cu bucurie ce odraslesti smerita cugetare
Bucura-te, ascultare, usa si intrare spre dragostea lui Hristos
Bucura-te, barbatie si mila ce asterni cale blandetii
Bucura-te, implinire a canonului constiintei
Bucura-te, chip de imparat al creatiei, prin asemanarea cu Hristos
Bucura-te, iubire de Dumnezeu din tot cugetul si simtirea inimii
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 7
Prin paza simturilor tinerea de minte a inimii spre lucrarea poruncilor o ai intarit. Iar prin ochii virtutilor pe Dumnezeu vazand, cu aripile dragostei Lui te-ai acoperit, asemanandu-te Heruvimilor, care neincetat canta: Aliluia!
Icosul 7
Ai invatat pe crestini sa deprinda ura fata de patimile nerationale, dar sa nu se scarbeasca precum maniheii de cele firesti invocand asceza. Ci cu infranarea sa-si infrumuseteze trupul ca pe un altar al Duhului Sfant si semn al dragostei adevarate:
Bucura-te, lucrare a virtutilor cu masura dreptei socoteli
Bucura-te, nevointa a trupului ce slujesti luptei duhovnicesti
Bucura-te, pazire a infranarii de viermele slavei desarte
Bucura-te, postire, cale spre fericita cumpatare
Bucura-te, rabdare fara sovaire a amaraciunii luptei
Bucura-te, tarie a cugetului nemolesita de desfatari
Bucura-te, nadejde a vindecarii aruncata spre Hristos
Bucura-te, inima multumitoare ce atingi hotarul neprihanirii
Bucura-te, mutare a placerii in simtirile duhovnicesti
Bucura-te, stramtorare a cugetului, carare a vietii vesnice
Bucura-te, credinta ce primesti arvuna vietii viitoare
Bucura-te, privire intoarsa prin pomenirea de Dumnezeu in adancul inimii
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 8
De asprimea patimilor curatindu-ti mintea, iar simtirea ca pe un prunc la sanul Duhului incalzindu-o, ca de la o maica te-ai invatat a cugeta si a striga impreuna cu El: „Doamne Iisuse Hristoase!” Asa ai aflat inlauntrul inimii margaritarul iubirii de Dumnezeu si pentru el cele trecatoare lasand, neincetat cantam: Aliluia!
Icosul 8
Ca pe o mireasa fara prihana cugetul Bisericii l-ai infatisat lui Hristos, tuturor impartasind lumina dragostei si curatia credintei, cu arhiereasca vrednicie:
Bucura-te, nevedere a lumii facuta mahrama a Cuvantului
Bucura-te, mahrama a simtirii pecetluita cu Chipul Lui
Bucura-te, vedere apoi si a celor din afara prin lumina din Icoana
Bucura-te, memorie sfintita de intiparirea Numelui mantuitor
Bucura-te, pazire a cugetului in hotarul inchinarii
Bucura-te, jertfire a voii proprii ce intrupezi voia dumnezeiasca
Bucura-te, tacere la vreme, maica gandurilor preaintelepte
Bucura-te, inlacrimata si blanda cugetare
Bucura-te, limpede cantare a stapanirii Domnului
Bucura-te, saracie de Dumnezeu iubitoare, nastrapa a teologiei
Bucura-te, nejudecare, inima coplesita de dreptatea dragostei lui Hristos
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 9
Sfantul Ioan Botezatorul insusi ti s-a aratat in vedenie, din ale carui cuvinte chipul vederii duhovnicesti l-ai zugravit, cantand impreuna cu el: Aliluia!
Icosul 9
In fulgerarile luminii negraite cu cuvintele lui Dumnezeu hranindu-ti mintea, ai intrat in camara Mirelui Christos, prin Care Chipul unirii celei mai presus de fire Bisericii l-ai impartasit:
Bucura-te, rugaciune ostenitoare, plinire a milosteniei
Bucura-te, pocainta izbavitoare de patimi
Bucura-te, vestire cu putere multa a imparatiei lui Dumnezeu
Bucura-te, rabdare cu bucurie a lipsei si necazurilor
Bucura-te, neprihanita manie ce alungi moleseala si intristarea
Bucura-te, ravna a cuviosiei impotriva pacatului
Bucura-te, miscare nemiscata a inimii sub suflarea harului
Bucura-te, smerenie, vesmant al dumnezeirii
Bucura-te, ingereasca pace a marturisirii curate
Bucura-te, constiinta incredintata de iertare prin lacrimile dragostei
Bucura-te, gustare intru cunostinta a Trupului si Sangelui lui Hristos
Bucura-te, rastignire de buna voie pe Crucea Iubirii
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 10
Imparatind in tine harul, frumusetea izvoarelor Foticeii cu stralucirea dogmelor o ai umbrit. Caci invatai ca unul care are putere, iar de buruienile eretice pamantul inimilor curatind, soborniceasca credinta o ai semanat: Aliluia!
Icosul 10
Impreuna cu alti ierarhi, pe imparatul Leo I l-ai instiintat de moartea patriarhului Alexandriei, Proterie, ucis de monofiziti. si de cugetul pangaritor icoana mantuirii aparand, pe Hristos in doua firi nedespartite si neamestecate L-ai marturisit:
Bucura-te, stalp neclintit al Bisericii
Bucura-te, mantuitoare grija de odoarele credintei
Bucura-te, minte inaltata deasupra zidirii
Bucura-te, cuvant incalzit de Soarele Hristos
Bucura-te, cuvant mangaiat de adierea Sfantului Duh
Bucura-te, cuvant umbrit de Parintele luminilor
Bucura-te, gandire adanca la moarte, hotarul vesniciei
Bucura-te, smerenie ce prefaci deznadejdea in fericita intristare
Bucura-te, socotire de sine mai prejos decat toata zidirea
Bucura-te, dar si lepadare de sine intru marturisirea credintei
Bucura-te, inima unita cu mintea lui Hristos
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 11
Pe scara de la pamant la cer descoperita lui Iacov, ca un inger al pacii urcai si coborai, adancul Proniei dumnezeiesti scrutand cu inima curata: Aliluia!
Icosul 11
Ca un prunc adevarat al harului, cu mici parasiri si dese mangaieri alaptat, te-ai deprins cu toata frica si intru multa smerenie sa-L chemi pe Domnul in ajutor, cunoscand rautatea vrajmasului. Pe care prin bunatatea lui Dumnezeu risipind-o, ai ajuns la barbatul desavarsit si masura varstei plinirii lui Hristos:
Bucura-te, iubire de Hristos cu nesaturata vointa
Bucura-te, iubire de osteneala intru simtirea dragostei Lui
Bucura-te, gustare cu toata incredintarea din dulceata ei
Bucura-te, zi de zi innoit intru omul dinlauntru
Bucura-te, prefacut intreg in cuptorul harului
Bucura-te, suflet hranit cu focul necreat
Bucura-te, trup imbracat in slava Mirelui
Bucura-te, inima acoperita de valul pomenirii de Dumnezeu
Bucura-te, chip zugravit de har dupa dumnezeiasca asemanare
Bucura-te, mucenicie cu duhul si desavarsita marturisire
Bucura-te, a dragostei lui Hristos cu viata zugravire
Bucura-te, fierbinte ajutator si pacii de Sus mijlocitor
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 12
Chiar si pentru greselile sau imprastierile fara de voie ne-ai invatat, Parinte, sa facem Stapanului jertfa de marturisire, pana ce constiinta se va incredinta de iertare prin lacrimile dragostei. Ca nu cumva in vremea iesirii sa aflam in frica o marturie a pacatului, ci cu ingerii pacii deasupra ostilor intunecate inaltandu-ne, sa cantam: Aliluia!
Icosul 12
Intraripat de dragostea Sfintei Treimi si intru Duhul numind pe Dumnezeu Tata, in ceasul iesirii Tale ai fost inaltat pe carul de foc al virtutilor pana in prezenta Domnului impreuna cu toti Sfintii:
Bucura-te, stralucire a smereniei de pe urma
Bucura-te, smerita cugetare ce te umpli de dumnezeiasca bunatate
Bucura-te, gustare intru rabdare a paharului patimirilor
Bucura-te, bucurie si inteleapta sfiala a pasirii intru odihna
Bucura-te, muceniceasca marturisire a constiintei in suferintele ultime
Bucura-te, pazire cu hotarare si evlavie a darului dumnezeiesc
Bucura-te, locas al harului prin desavarsirea intru neputinte
Bucura-te, primire prin cruce a pecetei virtutii lui Dumnezeu
Bucura-te, dar al inchinarii adus la altarul iubirii Sfintei Treimi
Bucura-te, rod inmiresmat al Bisericii
Bucura-te, inima intiparita cu Numele biruintei
Bucura-te, ca viata lui Hristos a inghitit ceea ce era in tine muritor
Bucura-te, Sfinte Diadoh, dascal al isihiei si arhiereasca mladita a imparatiei Sfintei Treimi!
Condacul 13
O, Sfinte Arhiereule al lui Hristos si cinstit madular al Bisericii, asculta smerita noastra rugaciune si vazandu-ne neputinta, cheama dintru negraita stralucire asupra noastra milostivirea Domnului si Preacuratei Maicii Sale. Ca indreptati din credinta, inradacinati in dragoste si intraripati prin nadejde sa primim la Judecata cercarea de foc a faptelor, nu spre osanda, ci spre luminare si cu indraznire sa cantam: Aliluia! (de 3 ori).
Apoi se zice iarasi: Icosul 1 si Condacul 1.
Un comentariu