Prof. de teologie Nikolaos Xionis avertizează pe mirenii şi clericii drept-credincioși: Cei ce poartă măști în biserici, cei ce se împărtăşesc cu linguriță de folosință unică sau cu lingurița dezinfectată, cei ce evită sărutarea Sf. Moaște şi a Sfintelor icoane, cei ce evită să primească Sf.Taine sau evită „aglomerările” din biserici deoarece le consideră căi de infectare cu Covid sunt fariseii contemporani, hulitori ai lui Dumnezeu

 

Prof. de teologie Nikolaos Xionis avertizează pe creştinii şi preoţii ortodocşi:
Cei ce poartă măști în biserici, cei ce se împărtăşesc cu linguriță de folosință unică sau cu lingurița dezinfectată, cei ce evită sărutarea Sf. Moaște şi a Sfintelor icoane, cei ce evită să primească Sf.Taine sau evită „aglomerările” din biserici deoarece le consideră căi de infectare cu Covid sunt fariseii contemporani. Ei hulesc Sf.Duh iar hula este un păcat de neiertat. Ei cred că „aglomerările” din biserică sunt simple adunări umane, ei nu trăiesc duhovniceste, ei se leapădă de Hristos, ei își pun nădejdea în înţelepciunea umanistă, resping înţelepciunea şi puterea Harului lui Dumnezeu și tăgăduiesc prin comportamentul lor puterea Harului lui Dumnezeu. Ei sunt hulitori căci consideră credința şi experiența Harului trăită în Biserică ca fiind o concepţie antiştiinţifică şi contra realităţii! Negarea Dumnezeirii este un act demonic!

sursa: Iubim Ortodoxia, @iubim.dreapta.credinta 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.