Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul, apărător al dreptei credințe – 4 februarie


Tropar – Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.


Viața Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul

Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinţi de neam bun şi iubitori de Dumnezeu, fiind şi rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfîntul Chiril, care a luat scaunul după Teofil. El, învăţînd filozofia din afară şi dumnezeiasca înţelepciune, a lăsat slava lumii acesteia, bogăţia, strălucirea numelui şi, pe toate socotindu-le gunoaie, s-a dus la muntele Pelusiului. Acolo, primind viaţa monahicească, bine s-a nevoit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic. El a fost bărbat desăvîrşit în bunătăţi, preot şi egumen, cu viaţa şi cu înţelepciunea slăvit şi cinstit de toţi. Despre el vorbeşte Evagrie, istoricul bisericesc, cînd zice: „Împărăţind Teodosie, Isidor Pelusiotul era în mare cinste, de a cărui slavă ieşită din lucrurile şi cuvintele lui se auzise departe şi era lăudat de gurile tuturor. Acesta şi-a obosit trupul cu ostenelile atît de mult, încît vedeau toţi că are viaţă îngerească. Trăind în chipul vieţii monahiceşti şi al gîndirii de Dumnezeu, era totdeauna şi înaintea tuturor pildă, spre a fi urmat; el a scris multe cuvinte foarte folositoare”.

Mai mărturiseşte încă despre viaţa lui cea îmbunătăţită şi Nichifor, istoricul, zicînd astfel: „Dumnezeiescul Isidor din tinereţe a avut atît de multe sudori în ostenelile mănăstireşti şi atît de mult şi-a omorît trupul, iar sufletul şi l-a înfierbîntat cu tăinuite şi înalte învăţături, încît de toţi se vedea că petrece o viaţă cu adevărat creştinească. Apoi era un stîlp viu şi însufleţit al rînduielilor monahiceşti şi al dumnezeieştii vedenii şi ca un exemplu viu al urmării şi al învăţăturii duhovniceşti. Multe lucrări, pline de mult folos sînt scrise de dînsul, dar mai ales epistolele lui către diferite persoane – pline de dumnezeiescul har şi de omeneasca înţelepciune, aproape zece mii -, în care tălmăceşte toată dumnezeiasca Scriptură şi îndreaptă obiceiurile tuturor oamenilor.

Din nişte asemenea mărturii se vede cum era plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Isidor, măcar că nu s-a găsit scrisă viaţa lui cu de-amănuntul. Însă este destul că din cuvintele cele scurte se cunoaşte sfinţenia cea mare şi înţelepciunea lui, căci tuturor le era chip de viaţă îmbunătăţită şi a umplut toată lumea de scrisorile sale cele de Dumnezeu înţelepţite. El a fost mare sprijinitor al Sfîntului Ioan Gură de Aur, cel izgonit cu nedreptate de pe scaun, şi a scris mult către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi către Arcadie, împăratul, sfătuindu-l ca să înceteze scornirea cea rea. Dar, deşi n-a reuşit, totuşi a mustrat răutatea şi nedreptatea acelora.

După moartea lui Ioan Gură de Aur, a îndemnat prin scrisorile sale pe Sfîntul Chiril Alexandrinul – care a urmat după Teofil -, să scrie numele lui Ioan în tabla bisericească, ca a unui sfînt mărturisitor, care a pătimit pentru adevăr multe răutăţi de la oamenii cei răi. A scris şi lui Teodosie, împăratul, învăţîndu-l să se îngrijească de pacea bisericească, şi l-a îndemnat pe acela să adune în Efes al treilea sinod ecumenic contra rău-credincioşilor eretici. Era mare rîvnitor pentru dreapta credinţă şi puternic luptător împotriva ereticilor, fiind gata a pătimi şi a muri pentru credinţa cea dreaptă.

Aceasta este arătat din cuvintele lui, căci scriind către un Terasie, hulitorul, zice: „Te întreb pe tine, cel ce ne ocărăşti pe noi şi te arăţi aspru judecător: de te-ar pune împăratul asupra cetăţii, ca să o păzeşti, iar tu ai vedea zidul surpîndu-se şi sfărîmîndu-se, ca să se facă lesnicioasă intrarea vrăjmaşilor în cetate, au doară n-ai sta împotrivă cu toate uneltele şi armele, oprind spargerea zidului şi nelăsînd intrarea vrăjmaşilor? Aceasta ai face ca şi cetatea şi pe tine însuţi să te poţi apăra de vrăjmaşi, iar a ta credinţă şi osîrdnică supunere să o arăţi către împăratul. Dar nouă, pe care Dumnezeu ne-a pus dascăli Sfintei Sale Biserici, nu ni se cade să stăm cu tărie împotriva lui Arie, care, nu numai că a ridicat război asupra drept-credincioasei turme a lui Hristos, ci şi pe mulţi i-a pierdut? Eu pentru această pricină nu ţin seamă de nici o primejdie, ci mai bine doresc aceasta, ca adică toate primejdiile să le pătimesc pentru dreapta credinţă”.

Din aceste cuvinte ale sfîntului se vede rîvna lui pentru dreapta credinţă, dar şi celelalte fapte bune ale lui le cunoaşte fiecare, din scrisorile sale. Fecioria, al cărei păzitor era, o laudă mai mult decît pe multe alte fapte bune, numind-o împărăteasă, pe care toate rînduielile sînt datoare a o cinsti. Însă nu defaimă nici însoţirea cea legiuită, pentru că zice în epistola sa către Antonie Scolasticul: „Se cuvine a asemăna cu soarele pe cei ce-şi păzesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, iar cu stelele pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită”.

În aceasta urmează Sfîntului Apostol Pavel, care zice: „Alta este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta slava stelelor”. Apoi sfătuieşte cuviosul şi pe iubitorii de înţelepciunea cea dinafară ca mai mult să se deprindă în viaţa cea îmbunătăţită, decît la frumoasa grăire. Pentru că zice într-o scrisoare către Patrim, monahul: „Cu bună minte, precum aud despre tine, şi cu darul firii eşti împodobit, încît cu sîrguinţă te nevoieşti la învăţătura retoricească, ca adică să grăieşti frumos; însă calea vieţii duhovniceşti, prin faptele cele bune mai mult să o urmezi, decît prin frumoasa grăire. Drept aceea, dacă doreşti să cîştigi răsplătirile cele fără de moarte, de frumoasă grăire îngrijeşte-te puţin iar a face fapte bune, sileşte-te cu osîrdie”.

Asemenea şi către Apolonie, episcopul, scrie: „De vreme ce nu se cuvine a atrage, cu sila, pe cei care sînt astfel născuţi încît să aibă voia slobodă cum şi pe cei ce se împotrivesc dreptei credinţe, pentru aceea, îngrijeşte, ca prin sfat bun, prin viaţa ta şi prin bunele obiceiuri, să luminezi pe cei ce sînt în întuneric”.

Acest sfînt mai învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mîndrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sineşi. „Cel ce lucrează faptele bune are cunună luminată, iar cela ce săvîrşeşte multe fapte bune, însă i se pare că puţin bine a făcut, acela, prin acea smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar mai drept să zic: De este în cineva gînd smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gîndul smerit, apoi şi faptele bune cele luminoase, se întunecă şi cele mari se micşorează. Drept aceea, de voieşte cineva să-şi arate faptele sale bune, să nu le socotească mari, căci atunci mari se vor afla”. Astfel Cuviosul Isidor, învăţîndu-i pe mulţi, singur mai întîi era desăvîrşit pentru cele ce le învăţa, urmînd Domnului Celui ce a început mai întîi a face; apoi pentru lucrurile sale cele bune nu se mîndrea, ci smerit cugeta. Iar gîndul smerit a însoţit curăţia ca o pereche de boi mult ostenitori, care trăgeau jugul cel bun al lui Hristos.

Întreaga lui înţelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învaţă să se ferească de vorba cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar şi bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gînduri necurate, deşi fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască şi care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea:

„De vorbele femeieşti fugi pe cît poţi, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decît acei care s-au dus în munţi şi în pustie. Pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sînt puşi la asemenea înălţime a vredniciei preoţeşti toţi le cearcă şi le privesc viaţa, iar cei ce şed prin peşteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor îşi împletesc cununi.

De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecaţi în jos şi pe acelea, la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină. După ce vei grăi cuvinte puţine, care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci aşa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dînsele prietenie nicidecum şi atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momeşte, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate îşi arată firea.

Unii zic că de vorbeşti cu dînsele nu primeşti nici o vătămare. Eu însă zic, ca toţi să se încredinţeze de acestea, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decît piatra şi ce este mai moale decît apa şi, mai ales, decît picăturile de apă? Deci, dacă firea se micşorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească care uşor este mişcată?”

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povăţuieşte şi pe noi toţi la viaţa cea cu întreagă înţelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar şi sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gîndurile ce-l strică.

Multe fapte bune învăţă cuviosul pe toţi, prin scrieri şi prin vorbire. Apoi, ajungînd la adînci bătrîneţe şi plăcînd lui Dumnezeu desăvîrşit, s-a sfîrşit cu pace.

O parte din sfintele sale moaște se află la Mănăstirea Filoteu din Sfântul Munte Athos. 

 


Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

 

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă cumplita zdrobire a sufletului meu, Hristoase, cu rugăciunile cuviosului Tău, ca un Atotputernic.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te cu înţelepciune Dumnezeiască de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea cea plină de desfătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apropiindu-ţi gura de paharul înţelepciunii, preaînţelepţeşte, ai scos de acolo curgere de daruri, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Nor Uşor a venit la Tine Ziditorul, Stăpână Preacurată, ca să surpe, ca un Atotputernic, cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos, Cel Ce este Atotputernic.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea cea pătrunzătoare luând aminte, prealăudate, în chip lămurit la cunoştinţa celor ce sunt, printr-însa ai priceput fără de rătăcire Pricina Cea Începătoare, ca un adevărat teolog.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcând din viaţa ta în chip vădit o necontenită cugetare la moarte, purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile patimilor celor trupeşti, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucurându-te ai urmat lui Hristos purtând crucea, părinte, cu nevoinţă tare; şi cu Dânsul te-ai asemănat, pe cât a fost cu putinţă, prin curăţirea vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de Legile firii născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei de demult, făcând să ţâşnească Izvorul Binecuvântării.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te lui Hristos, cuvioase, cu mână largă ai împărţit averea care ţi s-a dat, ca un rob ascultător şi Stăpânul te-a învrednicit pe tine de Bucuria Cea de Negrăit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străbătând noianul înţelepciunii, ai câştigat ca un bun neguţător Mărgăritarul Cel Frumos şi te-ai îmbogăţit numai cu Această Comoară Nesfârşită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat de Dumnezeiescul Duh fiind, tuturor ai trimis ca un soare razele cuvintelor tale, dorind mântuirea credincioşilor, descoperitorule de cele Dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat de Negrăit şi de Nepriceput sunt pentru cei de pe pământ şi pentru cei din cer Tainele Naşterii tale Celei Dumnezeieşti, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea ta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu omorârea patimilor preaînţeleptule, te-ai aflat în afară de trup; prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel Ce este Lumina Cea Preacurată şi Prealuminată, Care cere de la om numai curăţire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiasca Ta Lumină, Bunule, luminându-se acum purtătorul de Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimiţând tuturor Dumnezeieştile Raze ale Dumnezeieştii Lumini şi alungând întunericul necunoştinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce voieşte, ca un Bun, să se mântuiască toţi, te-a arătat pe tine, preaînţeleptule, povăţuitor celor rătăciţi ca să întorci pe mulţi spre calea mântuirii, de trei ori fericite, Părinte Isidor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce poartă toate cu Putere Dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună Veşnic şi de O Fiinţă cu Tatăl.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul, cu aceeaşi socotinţă înţelepţeşte ai hotărât a supune pe cel rău celui mai bun, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Egiptul patimilor şi al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut, mărite, cu loviturile înfrânării, părinte, lauda sihaştrilor, netezind petrecerea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce poartă toate cu Putere Dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, Întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună Veşnic şi de O Fiinţă cu Tatăl.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Alt Luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: bucură-­te preafericite, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La întărirea credinţei te-a pus Stăpânul pe tine, părinte, ca pe un soare, ca să luminezi cu făclie duhovnicească sufletele celor ce neîncetat strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spălat-ai întinăciunea trupului şi a sufletului tău, fericite, cu curgerile lacrimilor; şi făcându-te lumină celor de pe pământ, purtătorule de Dumnezeu, pe toţi ai învăţat să strige: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stând pe temeiul cel neclintit al credinţei, pe tine, Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, te mărturisim Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu fără de sămânţă, Preamărită. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă cuvântătoare ai înfăţişat toată viaţa ta, părinte şi cu miros de bună mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care a fost spânzurat pe Cruce; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăsând în urmă ca o moştenire de mult preţ cuvintele tale cele însufleţite, înmulţeşti avuţia şi după moarte, la toţi credincioşii, care înalţă pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfrumuseţatu-te-ai, preafericite, cu frumuseţea cuvintelor tale; că te-ai arătat condei al Duhului Sfânt, scriind cu evlavie cunoştinţa Lui cea Dumnezeiască, celor ce preaînalţă pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Către Acoperământul tău năzuiesc, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană şi Apărătoare a vieţii mele acum te pun înainte pe tine, care mai presus de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul harului în sufletul tău, preafericite şi prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care împărtăşindu-ne, lăudăm comoara înţelepciunii tale, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând învăţăturile împărăteşti, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Isidor, cu Dumnezeiască înţelepciune ne-ai învăţat a ne închina Unei Singure Firi în Trei Feţe; şi ai teologhisit să O cinstim ca fiind Nezidită şi fără de început Preasfânta Treime, Care izvoreşte Lumină tuturor credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflând răsplătirile ostenelilor tale şi dobândind în ceruri Viaţa Nesfârşită, cere mântuire pentru cei ce laudă sfântă pomenirea ta, preaînţeleptule, împreună cu îngerii, înaintea Scaunului Mântuitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de stricăciune, luând chip stricăcios, pe oameni i-a îmbrăcat întru nestricăciune, sălăşluindu-Se cu bunăvoirea Tatălui întru tine, cea Plină de har. Pentru aceasta, împreună cu Oştile cereşti, pe tine, cea cu totul fără de prihană, te mărim.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Carte de cunoştinţă a învăţăturii, alcătuită cu bogăţia credinţei prin Duhul Cel Preasfânt, te-ai arătat, descoperind lucrurile Dumnezeieşti celor ce au trebuinţă de ele şi viaţă vistiernicind celor ce o voiesc pe dânsa. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnuluiglasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Născutu-Te-ai din Maică, Cuvântule fără de început, adusu-Te-ai la Templu, Împăratul Slavei; iar bătrânul bucurându-se, Te-a primit în braţe, strigând: acum slobozeşte pe cel ce l-ai păzit după cuvântul Tău, Cel Ce ai binevoit să mântuieşti, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.