14 ianuarie, Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi ucidereaContinuă să citești …

13 ianuarie, Acesti doi sfinti mucenici au trait pe vremea împaratului Liciniu (307-324). Sfântul Ermil era diacon si, marturisind înaintea împaratului numele lui Hristos, mai întâi a fost batut cu toiege de arama peste fata. Si cu toate ca era plin de rani, el îndemna pe prietenul sau Stratonic sa nu se spaimânteze si sa-si tina firea, caci atunci cândContinuă să citești …

Sfanta Mucenita Tatiana s-a nascut in Roma cea veche, din parinti de neam mare, pentru ca tatal sau a fost de trei ori antipat, insa binecredincios crestin si temator de Dumnezeu, pazind in taina sfanta credinta, in care si pe fiica sa, adica pe Sfanta Tatiana, a crescut-o cu bunacuviinta si frica de Dumnezeu, invatand-o si dumnezeiestile carti. Troparul SfinteiContinuă să citești …

Pe Cuviosul Teodosie l-a odrăslit satul Mogarion, care se află în părţile Capadochiei, din părinţi binecredincioşi; tatăl său se numea Proeresie, iar mama sa Evloghia, care l-au crescut cu bunele obiceiuri şi cu învăţătura. Ajungînd la înţelepciunea cea desăvîrşită şi învăţînd dumnezeiasca Scriptură bine, i s-a poruncit ca să citească din sfintele cărţi în biserică, către popor; pentru că eraContinuă să citești …

…text extras din articol de Cristina Marculescu, Gabriel Mateescu [Lumea credintei, anul III, nr. 2(19)], sursa: http://www.crestinortodox.ro http://www.miculparis.ro muzica: Divna Ljubojevic 1. O Vierge, Comme Gabriel T’Annonça 2. Il Est Digne En Vérité De Te Proclamer Bienheureuse Imagini greu de suportat din filmul Noi cei din linia intai, regizat de Nicolaescu Sergiu, imagini de la fimlarile care au avut locContinuă să citești …

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct. Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinareContinuă să citești …

1. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. 2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească. 3. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună. 4. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit. 5. Apropiaţi-văContinuă să citești …

Vizitați pagina web oficială a Bisericii Șerban Vodă (click pe imagine) http://www.parohiaserbanvoda.ro Aceasta parohie, desprinsa teritorial de Parohia Buna Vestire Belu, se afla situata la marginea de sud a Bucurestiului, pe soseaua Giurgiului, [n.r. zona Toporasi (Giurgiului), in spatele Cinematografului FLAMURA] si cuprinde o parte din teritoriul fostei commune Serban Voda, de la care isi trage si numele. Parohia SerbanContinuă să citești …

Botezul Domnului se mai numeşte şi Dumnezeiasca Arătare, întrucât cu acest prilej S-a arătat în chip văzut singurul Dumnezeu Adevărat, Cel în Treime închinat: Dumnezeu-Tatăl prin glasul din cer, Dumnezeu-Fiul – Cel întrupat – prin botez, Dumnezeu-Duhul Sfânt – prin pogorârea asupra Celui Botezat. Aici se arată şi taina legăturilor dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Dumnezeu-Duhul Sfânt de la Tatăl purcedeContinuă să citești …

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa intoarcerea Sa din Egipt, vietuia in Galileea, in cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tainuindu-si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la varsta de treizeci de ani, pentru ca nu era ingaduit cuiva dintre iudei, mai inainte de 30 de ani, sa aiba rinduiala de dascal sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul HristosContinuă să citești …

Troparul Botezului Domnului Iisus Hristos (6 ianuarie) În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie. Mâna ta care s-a atins de preacuratul creștet al Stăpânului (MănăstireaContinuă să citești …

În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Lui şi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana – căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătatContinuă să citești …