1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.. 2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. 3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. 4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea 5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi peContinuă să citești …

1. Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului. 2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. 3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. 4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui. 5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte 6. Şi spre celeContinuă să citești …

Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre. (Toparul, gl.1) Condacul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul Glasul 8 Ca o pârgă a firii… Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cuContinuă să citești …

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Glasul 8 Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte IerarheContinuă să citești …

Troparul și acatistul Sf. Sfinţit Mc. Haralambie (10 februarie)
Arătatu-te-ai, fericite Haralambie, ca un stâlp nemişcat Bisericii lui Hristos şi sfeşnic lumii pururea luminos. Strălucit-ai în lume prin mucenicie, înţelepte şi ai ridicat întunecarea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuim noi.Continuă să citești …

Psalţii Catedralei Patriarhale – Stihirile Paştilor Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67:1) Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţiContinuă să citești …

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Antonie era egiptean, venind pe lume la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Hercula. Se trăgea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săiContinuă să citești …

Aceasta a trait pe vremea imparatilor Deciu (250-253) si Valerian (253-260) guvernator al Romei fiind Prov, pe cand se pornise, iarasi, mare prigoana impotriva crestinilor. Romana de neam, tanara cu varsta, Sfanta Anastasia se afla pe atunci intr-o mica manastire de fecioare, pierduta printre livezi si gradini, din apropierea Romei, unde era stareta o imbunatatita calugarita, anume Sofia. Ramasa orfanaContinuă să citești …

Troparul Schimbării la Faţă Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie! Condacul Schimbării la Faţă In munte, Te-ai schimbat la fata, Hristoase Dumnezeule, si pe cat au cuprins ucenicii Tai slavaContinuă să citești …

Hristos a înviat! Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând și celor din morminte viață daruindu-le. Hristos anesti! Hristos anesti ek nekron, Thanato thanaton patisas, Kai tis en tis mnimasi Zo-in kharisamenos! Troparul Învierii Domnului (glasul 1) „Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-Ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. PentruContinuă să citești …

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos. Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut,Continuă să citești …