update: Deşi iniţial concertul fusese programat pe Arena Naţională, acesta a fost mutat în Piaţa Constituţiei in data de 16 august. (praznuirea Sf. Martiri Brancoveni) „Artista” susţine concertul în Bulgaria în ziua cand se cântă Prodohul Maicii Domnului pe 14 august, iar în România pe 16 august… alte comentarii nu mai au rost.. Să ne mobilizăm şi să susţinem anulareaContinuă să citești …

„Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Stăpânul a născut, Ușa cea Cerească, pe Maria Fecioara să o lăudăm…. Cântarea celor fară de trupuri și podoaba credincioșilor … Ca aceasta s-a arătat în cer şi Biserică dumnezeirii… Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus şi împăraţia aContinuă să citești …

Psalţii Catedralei Patriarhale – Stihirile Paştilor Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui (Ps. 67:1) Paştile cele sfinţite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte. Paştile cele de taină. Paştile cele preacinstite. Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţiContinuă să citești …

Grupul EVLOGHIA împreună cu Fundația Culturală Greacă și Ambasada Greciei la Bucuresti vă invită să luați parte la un concert de muzica bizantină în interpretarea PC Diac. Marius Militaru, dirijorul grupului EVLOGHIA și a solistului Petre Moise, Duminică, 14 Nov, de la orele 18:00 la Biserica Greaca din București (BD. PACHE PROTOPOPESCU, NR 1 – PIAȚA IZVORUL RECE). Concertul cuprindeContinuă să citești …

Miercuri, 11.08.2010, ora 18:00 la sala “Reduta” din Brasov, va avea loc Concertul de muzica psaltica al grupului TRONOS al Patriarhiei Romane condus de P.C parinte diacon Mihai Buca. Acest concert are drept scop strangerea fondurilor (126.000 Euro) necesare pentru efectuarea transplantului de ficat al pruncului Siluan Bota. Intrarea este libera, iar in sala va fi o urna pentru donatii.Continuă să citești …

Grupul de muzică bizantină EVLOGHIA (Grup psaltic și de misiune al Patriarhiei Române) cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,vă invită să ascultați un concert de psalmi , duminică, 11 iulie, la Bis. Sf. Elefterie din București ( de la Piața Operei, Metrou Eroilor). Organizatorii vă așteaptă începând cu orele 18:45, intrarea este bineînțeles, liberă.Continuă să citești …

ACTUALIZARE:       Concertul a fost reuşit cu toate că au existat şi probleme de sonorizare şi de organizare. Laudabilă şi prestaţia grupului Tronos, emoţionantă şi neaşteptată indelung-aprecierea domnului Theodoros Vassilikos la adresa psalţilor Patriarhiei conduşi de diaconul Mihai Bucă. Aplauze prelungite, diplome si distincţii laice din partea Patriarhului Daniel într-un firesc şi sincer mod de recunoaştere a valorii şi contribuţiei domnuluiContinuă să citești …

Concertul “Linu-i, Doamne, Dalbe flori în Ţara Colindelor” va avea loc la Sala Rapsodia, joi 17 decembrie de la ora 19:00 și va aduce în faţa publicului corul Psaltic Horevma al Mănăstiriea Turnu – Prahova, și corul Psaltic de maici de la Mănăstirea Diaconeşti – Bacău. Alături de colinde tradiţionale, un moment important îl va constitui prezentarea albumului „Icoana NoilorContinuă să citești …

Clipul de mai jos este ilustrat cu icoane rusesti infatisandu-o pe Maicuta Domnului cu Pruncul Iisus. Deosebit de frumoasa este si interpretarea rugaciunii Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te! a Psaltilor Catedralei Patriarhale. „Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau,Continuă să citești …

Psalţii Catedralei Patriarhale, Grupul Tronos Vrednică eşti cu adevărat, să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită, şi cu totul fără de prihană, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea mai cinstită decât heruvimii, şi mai preamărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine,adevărat,Născătoare de Dumnezeu, Te mărim. Inregistrare din data de 12Continuă să citești …

Duminica, 20 septembrie, ora 18.00, Corala Dominus sustine un concert deosebit la Biserica Sf. Ilie,  Parohia Înălţarea Sfintei Cruci din Titan. Cu această ocazie membrii corului şi gazdele parohiei va invită la acest concert. Iată afişul evenimentului:Continuă să citești …

21 iunie 2009 – Concert aniversar la 10 ani de existenta al Coralei Dominus la Biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Parohiei Serban Voda. Corala Dominus a luat fiinta in anul 1999. Din iulie 1999 pana in august 2001 corul a cantat la Biserica Hagiu. Acolo si-a inceput activitatea. Din data de 1 septembrie 2001 corul canta la Biserica AdormireaContinuă să citești …