“Iubiții mei în Hristos părinți și frați,
Lucrarea de căpetenie a Bisericii este tămăduirea personalității bolnave a omului, adică să schimbe omul egoist (interesat), bolnav sufletește într-unul sănătos dezinteresat pentru dragostea dezinteresată a Sfintei Treimi. Pentru ca acest lucru să devină realizabil este nevoie neapărată de conlucrarea omului. Ortodocșii trebuie să se lupte ca să depărteze de la ei atât gândurile rele, cât și pe cele bune, astfel încât inima să le devină curată de toate gândurile. Să se restrângă toate ale omului la rațiune, la partea rațională a sufletului, astfel încât Sfântul Duh să transfere rugăciunile și Psalmii, cu care se roagă credinciosul, din rațiune în inimă. Iar atunci omul, condus de însuflarea și luminarea Sfântului Duh înlăuntrul inimii sale, folosește cunoștințele pe care le are ca să-și ducă lupta sa, atât socială, cât, în principal terapeutică, împotriva bolilor sufletului, care sunt patimile cele de necinste.
Aceste elemente atât de fundamentale și însemnate ale Psihoterapiei Ortodoxe, în zilele noastre, din păcate, au fost uitate sau marginalizate sau denaturate într-o religiozitate romantică și în pietism.
În epoca noastră când prorociile au devenit știri și neliniștea oamenilor a ajuns la culme și se transformă în frică și teroare, credincioșii Ortodocși sunt chemați să devină dovezile vii ale faptului că „dragostea desăvârșită” a lui Hristos „scoate afară frica”. Așa-numita Noua Ordine Mondială a Noii Ere este atât de doritoare și de grăbită să-și impună dictatura și totalitarismul ei, încât noi toți, cler și popor, am fost prinși dormind, cei mai mulți fără arme, pentru că oamenii bunăstării stricăcioase și ai consumului s-au îngrijit să uităm, să nu ne mai amintim și în cele din urmă să ne împuținăm cu credința – dacă nu chiar să ajungem necredincioși – că „lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efes. 6, 12). Se impune, așadar, să reconstruim zidurile Ortodoxiei, să redescoperim armele virtuții: „Cei ce voiți să vă nevoiți intrați, încingându-vă cu bunătatea postului și cu lupta virtuții”.
Când vorbeam despre acestea, ne numeau conspiraționiști. Acum încet-încet planurile lor și scopurile oamenilor vicleni ai Noii Ordini Mondiale se descoperă. Folosesc boala coronavirusului, care există cu adevărat, și este rezultatul păcatelor tuturor popoarelor și ale tuturor oamenilor, pentru a ne înfricoșa poporul. Deja de un an de zile anunță măsurile care îl privează direct pe om de libertate și exercită o presiune nemaivăzută, despărțind oamenii în bolnavi și sănătoși, iar acum în vaccinați și nevaccinați. În vreme ce, în același timp, nu lasă să fie auzită cealaltă opinie, impunând pentru prezent, cu politețe, totalitarismul pe care-l visează, după cum am spus mai înainte. Provoacă necontenit dileme/încurcături în poporul nostru în ceea ce privește administrarea vieții sale cotidiene, de vreme ce îți spun că pentru ca să trăiești, de-acum va trebui oriunde vei merge, chiar și la biserică, să posezi acel «coronapass», care presupune să prezinți dovada vaccinării sau rezultatul unui test rapid. O măsură pe care juriștii o pun la îndoială, pentru că se află în opoziție cu multe articole din Convenția Drepturilor Omului.
Acum, care va fi poziția credincioșilor creștini Ortodocși față de vaccinurile care sunt genetice, în acord cu mulți specialiști care le-au studiat, singurul răspuns care poate fi dat în mod negreșelnic este ca fiecare credincios să-și pună sieși următoarele întrebări:
Până în momentul de față, porțile bisericilor din Mitropolia de Morfou vor fi deschise pentru toți fără discriminare, pentru bărbați și femei, pentru bătrâni, pentru tineri și copii, pentru bolnavi și sănătoși, pentru vaccinați și nevaccinați, pentru toți oamenii, fără nicio excepție, pentru că Biserica este spitalul sufletelor și al trupurilor. Este adevăratul loc de tămăduire care de două mii de ani primește oameni care vin cu boli trupești și sufletești și pleacă sănătoși, și oameni care vin sănătoși „trupește”, și totuși îngăduie Dumnezeu, chiar și în biserica Sa, să moară, pentru că Stăpânul vieții și al morții este Hristos cel înviat: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
Trebuie ca toți Ortodocșii să înțelegem că noi trăim veșnicia încă din veacul prezent. Lucrăm pentru viața veșnică și ne împărtășim de Trupul și Sângele lui Hristos. Primim Duh Sfânt „spre iertarea păcatelor”. Iar cel ce vine la Taina Dumnezeieștii Euharistii, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, unicul lucru pe care-l ia este Sfântul Duh. Nu ia boli, nu ia moarte. Să avem frică de Dumnezeu, iar nu frică/fobie de boli. Iar faptul când vom pleca din această viață, la ce vârstă și în ce mod, îl hotărăște numai Dumnezeu, „Cel ce are stăpânire asupra celor vii și a celor morți, ca un Împărat fără de moarte, înviat din morți, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu”.
O armă foarte veche, terapeutică și eficientă împotriva fricii, a terorii și împotriva puterilor demonice sunt Psalmii prorocului David, Sfânta Psaltire. Un nevoitor contemporan, Gheron Theodoros Spiliotul din Agiofarago, Creta (†2016), ne lasă nouă, Ortodocșilor contemporani, care de obicei limităm duhovnicia noastră la predici și omilii, minuni și cuvinte prorocești, celor evlavioși și iubitori de Bătrâni, următoarea moștenire:
„Dacă mă veți întreba să vă spun, ce am înțeles atâția ani în pustie, am să vă răspund printr-un singur cuvânt: puterea Psaltirii. Dacă mi-aș începe viața acum, un singur lucru m-aș strădui să fac, să învăț pe de rost Psaltirea. Aceasta este locul de naștere al rugăciunii minții. Aceasta îi biciuie pe demoni. Pe când citeam la privegherile mele Psaltirea, venea diavolul, care grohăia ca un porc sălbatic la urechea mea. În special atunci când spuneam stihul „Să se scoale Dumnezeu…” și stihul care zice: „Tu ești Domnul Dumnezeul meu”, turba, mă apuca de gât, mă sufoca. Îmi încurca cuvintele, ca să nu le rostesc. Atât de mult îl ardeau…”.
Și marele proroc al neamului, Cuviosul Paisie Aghioritul, ne descoperă asemenea experiențe de-ale sale despre puterea și folosul Psaltirii:
„Câtă mângâiere aflu prin Psaltire! În acea oră și jumătate când citesc Psaltirea o văd drept cel mai pozitiv ajutor pentru lume… Psaltirea este de Dumnezeu însuflată, este scrisă prin luminare dumnezeiască, de aceea are înțelesuri atât de puternice, atât de adânci… Prin Psaltire simt o bucurie…”. „L-am lovit pe diavol cu pistolul. În timpul zilei l-am lovit cu Psaltirea, noaptea cu rugăciunea”.
Mare este numărul credincioșilor care au răspuns chemării noastre – la chemarea harului lui Dumnezeu – pentru a citi zilnic Psaltirea, în cadrul procesului terapeutic amintit mai sus, spre întărirea lor duhovnicească, spre împlătoșarea lumii în fața înrâuririi puterilor demonice potrivnice. Totodată însă credincioșii, prin această rugăciune din textul original al Psalmilor lui David (este vorba despre textul grecesc al Septuagintei, n. tr.), vor învăța și o frumoasă limbă greacă bisericească. Iar această limbă greacă este limba Evangheliei și a theologiei Sfinților noștri Părinți.
Într-o epocă, în care reprezentanții Noii Ordini atacă atât de fățiș, noi să luăm armele lui David, ale Psalmilor săi, iubindu-L pe biruitorul morții, pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos:
Cu rugăciune către Domnul,
Neofit de Morfou
Izvorul Tămăduirii
Incinta Episcopiei, 07.05.2021
sursa: Cuvântul Ortodox (traducere de N.D. după originalul grecesc de aici)
